Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ULTIMA ORĂ: Ofiţerul Cătălin Nedelcu a fost înmormȃntat cu onoruri

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

Lacrimi şi durere, azi, la Jariştea. Căpitan inginer Cătălin Constantin Nedelcu. a fost condus pe ultimul drum de sute de oameni. Familia, rudele, colegii, prietenii şi oamenii simpli, cu toţii aveau inimile sfȃşiate de durerea pierderii lui Cătălin, care a plecat în ceruri la doar 35 de ani. În jurul orei 13.00, sicriul cu trupul neînsufleţit al ofiţerului STS a fost scos din casa părintească şi pus în camionul armatei, dar nu înainte ca militarii din Garda de Onoare şi trompetul să dea onorul. Atunci, familia lui Cătălin a înţeles că el a plecat pentru totdeauna. Oprirea cortegiului şi rugăciunile preoţilor participanţi la slujbă au avut darul să înmoaie şi mai mult inimile celor care l-au condus pe Cătălin Nedelcu pe ultimul drum. Încet, coloana îndoliată a luat drumul spre biserica din centrul comunei Jariştea, care nu este departe de casa părintească a lui Cătălin, unde a avut loc slujba de înmormântare. Tot timpul maşina militară care a purtat sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Cătălin a fost însoţită de Garda de Onoare şi de tricolor. Înmormântarea a luat sfârşit în onoruri militare, aduse de Garda de Onoare. Căpitan inginer Cătălin Constantin Nedelcu, care şi-a desfăşurat activitatea la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi-a pierdut viaţa marţi, într-un cumplit accident rutier produs în apropiere de Urziceni, judeţul Ialomiţa. Tȃnărul a pierdut controlul maşinii, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un tir. El a murit pe loc.

Lacrimi şi durere, azi, la Jariştea. Căpitan inginer Cătălin Constantin Nedelcu. a fost condus pe ultimul drum de sute de oameni. Familia, rudele, colegii, prietenii şi oamenii simpli, cu toţii aveau inimile sfȃşiate de durerea pierderii lui Cătălin, care a plecat în ceruri la doar 35 de ani. În jurul orei 13.00, sicriul cu trupul neînsufleţit al ofiţerului STS a fost scos din casa părintească şi pus în camionul arma

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 5 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 3 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°