Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea bonelor depusă de deputatul PSD Tamara Ciofu e susținutăde parlamentarii tuturor partidelor din Botoșani

Publicat in BTOnline, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

News Deputatul PSD Tamara Ciofu a depus joi, 27 iunie a.c. în Parlament propunerea legislativăpentru reglementarea ocupațiilor de bonă și babysitter în România, având susținerea deputaților și senatorilor de la toate formațiunile politice din Botoșani.

Astfel, din partea PSD au semnat, în afară de inițiator, și deputații Mihai Baltă și Andrei Dolineaschi precum și senatorul Doina Federovici; din partea PNL deputații Verginel Gireadă și Roxana Anușca și senatorul Viorel Grigoraș; din partea PDL deputatul Cristian Roman, iar din partea PP-DD deputatul Liliana Mincă. ”Le mulțumesc colegilor din Botoșani pentru susținerea acestei inițiative legislative. Am dovedit cu toții că putem depăși interesele și orgoliile politice dacă ceea ce susținem este în interesul celor care ne-au votat. Județul Botoșani a dat un bun exemplu de solidaritate politică în favoarea cetățenilor”, a declarat Tamara Ciofu. Deputatul PSD a reamintit faptul că ceilalți parlamentari din județ au contribuit în faza de elaborare a Legii bonelor, prin participarea la consultările organizate în Botoșani. „Trebuie să recunoaștem meritul fiecărui parlamentar botoșănean care s-a implicat în acest proiect și a participat la consultările care ne-au permis să îmbunătățim acest proiect de lege. În județul nostru e un deficit mare de locuri în creșe și grădinițe și cred că era nevoie de o lege care săofere o alternativă sigură și civilizată pentru părinții care nu au reușit săobțină un loc pentru copii lor”, a adăugat reprezentanta PSD. Propunerea legislativă a deputatului Tamara Ciofu s-a bucurat și de susținerea mai multor parlamentari din alte județe ale țării. În total proiectul a fost semnat de peste 50 de deputați și senatori de la toate partidele politice și de la mai multe comisii parlamentare, fapt reflectat și de agențiile naționale de știri.

News Deputatul PSD Tamara Cio

Articolul in BTOnline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 38 minute
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum o ora
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum o ora
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 2 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum o ora
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 3 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

Ministrul de Finanțe, despre construcţia bugetului pentru 2025: Nu punem nicio modificare, nici de TVA, nici a impozitului pe muncă

Adevarul acum o ora
Construcţia bugetului pentru acest an nu ia în calcul nici modificarea TVA nici a impozitării muncii, a transmis ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°