În fiecare an, pe 29 iunie, creştinii îi prăznuiesc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, cei mai mari propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos.
Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este unul dintre marile evenimente ale lumii creştine.
Azi, clopotele celor două bazilici dedicate lor, San Pietro din Roma şi San Paolo din Ostia, bat la unison cu cele ale bisericuţei din oraşul Bălţi (Republica Moldova), unde se află moaştele lor.
Petru, temelie a bisericii creştine
Evanghelia după Matei spune că Apostolul Petru s-a lepădat de credinţă chiar în noaptea în care a fost întemniţat Mântuitorul. Fusese avertizat de Iisus că va fi supus unor grele încercări şi-şi va renega credinţa. „Zis-a Iisus lui: Adevăr, adevăr îţi spun că nu va cânta cocoşul până ce tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine. Şi Petru i-a zis: Şi de-ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine. Dar aşa a fost: până la cântarea cocoşului, s-a lepădat de trei ori. Iisus l-a iertat însă. După Înviere, Mântuitorul l-a iertat pe cel ce s-a dezis de cuvântul Lui”. Iar Mântuitorul i-a încredinţat atunci misiunea apostolatului: „Paşte oile Mele!”.
Mai târziu, Petru a devenit o adevărată piatră de temelie pe care Mântuitorul şi-a clădit Biserica: „Tu eşti Simon, tu vei fi chemat Chifa” (în limba aramaică, piatră, adică Petru).
Pavel, din duşman, vas al credinţei
Creştinii l-au numit pe Pavel „apostolul neamurilor”, deoarece el a predicat Evanghelia dincolo de hotarele creştinătăţii, străbătând în călătoriile sale misionare Asia, Spania, Britania şi Italia.
La început, fusese un adept înfocat al legii mozaice şi un mare duşman al creştinilor.
În cele din urmă, întors la Roma, a fost închis şi condamnat la moarte de împăratul Nero, prin tăierea capului. Pe 29 iunie, în anul 67 după Hristos, Sf. Petru câştiga împreună cu