Relaţiile ruso-americane sunt destul de tensionate în acest moment datorită poziţiilor total divergente asupra conflictului din Siria, dosarului nuclear iranian şi, mai nou, şi datorită episodului Snowden, dar e greu de crezut că România ar putea juca vreun rol în gestionarea aceastor divergenţe.

În doar câteva luni am asistat în Bulgaria la demisia guvernului de centru-dreapta condus de Boiko Borisov sub presiunea unor ample demonstraţii de stradă, la alegeri anticipate care deşi au fost câştigate de GERB, partidul fostului premier, i-au readus la putere pe socialişti, într-o coaliţie cu partidul etnicilor turci, dar şi cu un partid extremist (Ataka), considerat în general nefrecventabil, şi din nou la alte mari mişcări de protest după ce noul premier l-a numit în fruntea serviciilor secrete pe Delyan Peevski, un controversat mogul media. Deşi acesta din urmă a demisionat între timp, protestele au continuat cu o agendă mult mai largă care exprimă frustrarea generală faţă de ceea ce demonstranţii denunţă drept mafia care stă în spatele partidelor politice. Situaţia este atât de confuză la sud de Dunăre, încât Jose Manuel Barroso a considerat necesar să transmită un mesaj principalilor actori politici din Sofia cerându-le ca măcar să cadă de acord asupra unui minim set de principii pentru a nu lăsa ca situaţia să scape cu totul de sub control.

În imediata vecinătate a Bulgarie, în Serbia, e deocamdată linişte în plan social. Problemele acolo sunt de altă natură. Serbia se află de ceva vreme în negocieri de aderare la Uniunea Europeană, dar în acelaşi timp are şi o relaţie puţin spus specială şi cu Rusia. Belgradul este în acest moment cel mai important punct de sprijin al Moscovei în Balcani. Chiar dacă relaţiile dintre cele două ţări au fost în mod tradiţional excelente în perioada post-sovietică după ce Tomaslav Nikolici a devenit preşedinte, c