Preşedintele Traian Băsescu participă, sâmbătă, la un eveniment organizat de membrii Fundaţiei Mişcarea Populară la Vila Lac 1, potrivit unui comunicat în care este anunţată întâlnirea membrilor fondatori ai Fundaţiei cu coordonatorii filialelor judeţene.
"În data de 29 iunie 2013, la Vila Lac 1, va avea loc întâlnirea membrilor fondatori ai Fundaţiei Mişcarea Populară cu coordonatorii filialelor constituite la nivel judeţean. La eveniment a fost invitat şi domnul Traian Băsescu, preşedintele României, care va participa exclusiv la întâlnirea membrilor Fundaţiei Mişcarea Populară. Temele principale de discuţie vor fi stadiul actual al organizării Fundaţiei Mişcarea Populară şi o serie de aspecte privind organizarea unor dezbateri la nivel regional", se arată într-un comunicat de presă remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.
În acest context, la ora 15.00, la Vila Lac 2, Fundaţia Mişcarea Populară organizează o conferintă de presă, susţinută de preşedintele Fundaţiei, Marian Preda.
La eveniment vor participa, potrivit comunicatului, Marian Preda - preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, decanul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti, Cristian Diaconescu - consilier prezidenţial, fost ministru de Externe, fost ministru de Justiţie, Sebastian Lăzăroiu - consilier prezidenţial, fost ministru al Muncii, Daniel Funeriu - consilier prezidenţial, fost ministru al Educaţiei, Dragoş Ciuparu - profesor universitar, fost şef al Cercetării, Elenina Nicuţ - avocat Baroul din Bucureşti, precum şi Georgeta Condur - lector doctor, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative, Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi.
Preşedintele Traian Băsescu participă, sâmbătă, la un eveniment organizat de membrii Fundaţiei Mişcarea Populară la Vila Lac 1, potrivit unui comunicat în care este anunţată întâlnirea membrilo