Rapidiştii s-au considerat dintodeauna victimele sistemului, bazându-se pe întâmplări reale din istoria echipei, când jucătorii au fost reţinuţi ilegal de Prefectură sau de Miliţie. Totodată, moartea suspectă a lui Dan Coe a fost pusă pe seama Securităţii.

Rapid a împlinit recent 90 de ani. Se mândresc suporterii echipei din Grant cu ideea că n-au fost niciodată pe placul puterii şi n-au cunoscut vreun avantaj nelegtim, nici măcar atunci când Gheorghe Gheorghiu Dej se declara un suporter al echipei muncitoreşti din cartierul Giuleşti. Dimpotrivă, jucătorii au avut de-a face cu echipele bine reprezentate în structurile de conducere, înainte de Revoluţie. Relatăm în rândurile de mai jos două întâmplări când fotbaliştii au fost reţinuţi de “forţele legii”: o dată după un meci cu Venus, când au acceptat rejucarea partidei pe care o câştigaseră, şi o dată înaintea unui joc cu Dinamo, când au fost duşi la Miliţie pentru un presupus viol.

Primii români într-o finală de cupă europeană

Rapidul de la finalul anilor 30, cel de dinaintea războiului, e considerat a fi cea mai puternică echipă din istoria giuleştenilor. Aşa suţin cei care l-au văzut mângâind mingea pe Giussy Baratky, prima “Minune Blondă” a fotbalului românesc, pe Ionică Bodan sau pe Auer. Într-atât de buni erau aceşti jucători, încât după o semifinală de Cupă câştigată cu 2-1 în faţa lui Venus, patru dintre ei sunt “invitaţi” la Prefectură pentru verificarea actelor, prin “amabilitatea” preşedintelui de la Venus, un om influent al acelor timpuri.

1936: Rapid, înaintea unui meci amical cu Maccabi Tel AViv

Baratky, Vintilă, Auer şi Rafinschi sunt eliberaţi abia după ce preşedintele Rapidului, Costică Bauer Ardeleanu, este de acord du rejucarea meciului. Ioan Chirilă scrie în cartea “Glasul roţilor de tren”, “Biblia” suporterilor rapidişti: “E abia 11, dar lumea curge dins