I-am privit intotdeauna cu suspiciune pe cei care pretind ca aud vocea lui Dumnezeu sau care sustin ca au descoperit cuvantul Sau in Biblie. Ei cred ca sunt unicii purtatori si aparatori ai adevarului, de cele mai multe ori insarcinati cu o misiune speciala, dictata sau revelata direct de o forta din alta lume.

Pornind o discutie din acest punct, ei nu sunt capabili sa o duca mai departe de granita ingaduita de textul Bibliei sau, mai rau, de propriile limite dezvaluite in urma revelatiei divine.

Cei mai onesti dintre persoanele atinse de sindromul prezentat mai sus sunt misionarii crestini ai diferitelor culte - catolici, protestanti, neoprotestanti si toate celelalte biserici crestine recunoscute sau nu oficial in diverse colturi ale lumii.

Sunt sinceri in credinta lor (de cele mai multe ori) si nu amesteca viata religioasa cu economia, de exemplu, sau politica. Cand insa un politician tine predici oamenilor, le vorbeste in numele Domnului si le spune ca doar el stie si are solutii si raspunsuri pentru problemele lor, lucrurile incep sa degenereze intr-o propaganda cu iz medieval.

Cand politicianul misionar mai este si ministru intr-un guvern, deci o persoana cu atributii si puteri executive, situatia devine atat de grava incat necesita interventia de urgenta a ratiunii.

Ghinionul Romaniei, caci despre cine altcineva sa fie vorba?, este ca ministrul respectiv raspunde de Afacerile Externe, iar mostra de misionarism pe care o oferit-o in urma cu o luna si ceva intrece pana si exercitiile de credinta ale preotilor Bisericii Ortodoxe Romane - ea insasi o institutie care a ajuns in prezent sa controleze aproape intreaga clasa politica.

Cunoasteti stirea cu Titus Corlatean care a facut inconjurul Romaniei. La sfarsitul lui aprilie, ministrul de Externe a tinut un discurs la conferinta Aliantei Famil