Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satul bântuit de „fantoma“ strigoilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

În satul Gura Racului, din Dolj, toată lumea vorbeşte în şoaptă despre „arătăniile din deal“. Bătrânii povestesc cum aşezarea a fost strămutată acum mai bine de 200 de ani din cauza strigoilor şi cum, chiar şi acum, moroii se mai arată la ceas de seară.

Oamenii din Gura Racului îşi fac cruce de trei ori înainte să povestească tot ce ştiu despre duhurile rele care bântuie zona. Ei cunosc istoria locului şi spun cu mâna pe inimă că şi acum, chiar dacă au trecut 200 de ani de când aşezarea a fost strămutată, se tem de strigoi. Satul lor se numea pe vremuri Sălişte şi a fost mutat dintr-o parte într-alta din cauza moroilor. Aceasta este legenda pe care o ştie toată suflarea din Gura Racului. În sătucul aflat la aproximativ 20 de kilometri de Craiova au mai rămas acum aproape 100 de familii, majoritatea locuitorilor fiind trecuţi de 60 de ani.

„Sus, în deal, sunt arătănii, mamă!“

Localnicii cred că spiritele rele îi bântuie şi acum, iar după apusul soarelui, pe uliţe nu mai este ţipenie de om. „Sus, în deal, sunt arătănii, mamă! Toată lumea ştie că satul a fost strămutat din cauza strigoilor. Şi nici acum, nimeni nu are curaj să treacă pe acolo. Mi-a povestit străbunica mea că în fiecare noapte se aud zgomote puternice. Duhurile rele bântuie zona, iar cine trece pe acolo are doar de suferit. Un consătean a paralizat într-o seară când a dat nas în nas cu un moroi. Nu este poveste, domnişoară, ce vă spun eu. Sunt lucrurile adevărate care s-au întâmplat aici în satul Gura Racului“, a început să povestească Ioana Preda, femeie trecută de 70 de ani.

Localnicii vorbesc mereu cu teamă despre locul „din deal“ unde nu au curaj să se aventureze nici măcar în timpul zilei. „Doamne fereşte să coboare aici peste noi! Eu în fiecare seară tămâiez prin casă şi mă rog la bunul Dumnezeu să mă apere. Nici nu avem cum să ne apărăm de ei. Eu le-am

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 5 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 8 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°