News Potrivit primelor rezultate de la Evaluarea Naţională 71% dintre elevii din judeţul Botoşani care au absolvit clasa a VIII-a au luat note peste 5. Elevii nemulţumiţi de notele primite le pot contesta în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 22.00. Contestaţiile vor fi soluţionate între 30 iunie şi 2 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe data de 3 iulie.
Din cei 4.426 de elevi înscrişi la Evaluarea Naţională, 71% au luat note de promovare, în condiţiile în care, în 2012, doar 55,5% dintre elevi au luat note peste cinci, potrivit inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Mihaela Huncă, citată de Agerpres.
Media examenului naţional a fost, la nivelul judeţului Botoşani, de 6,40, cu 0,99 puncte mai mare decât în anul precedent. Potrivit şefului IŞJ, şase elevi au avut media zece, iar alţi 564 au fost notaţi între 9 şi 9,99.
Notele de la Evaluarea Naţională vor conta la admiterea la liceu, care se va desfăşura în trei etape. În prima etapă de admitere se pot înscrie candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 - 2014. În intervalul 5-10 iulie vor fi completate opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a. Listele cu candidaţii vor fi afişate pe 17 iulie la şcolile unde elevii au învăţat şi la liceele unde au fost repartizaţi, iar până pe 26 iulie pot fi depuse efectiv dosarele de înscriere.
A doua etapă de admitere va avea loc în perioada 17 iulie - 1 august pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu vor împlini 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 - 2014. În intervalul 17-22 iulie vor fi completate fişele de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi de către cei care