Angajații din cadrul Administrației Prezidențiale au încurcat zilele. Așa se explică faptul că au transmis astăzi mesajul președintelui Traian Băsescu cu ocazia Zilei Imnului Național, chiar dacă aceasta se sărbătorește de abia peste o lună, pe 29 iulie. Sursa: Marian Ilie
"Dintr-o regretabilă eroare tehnică, mesajul preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, cu ocazia Zilei Imnului Naţional a fost transmis sâmbătă, 29 iunie a.c. Menţionăm că, potrivit Legii nr. 99/1998 pentru proclamarea Zilei Imnului Naţional al României, această zi se sărbătoreşte în data de 29 iulie. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri pricinuite", se arată în erata transmisă astăzi de Administraţia Prezidenţială.
În mesajul iniţial preşedintele Traian Băsescu îi invita pe română să cinstească şi să onoreze cu sufletul deschis Imnul Naţional "Deşteaptă-te, române".
''Ziua de 29 iunie, când toţi românii sărbătoresc Imnul Naţional, ne oferă un bun prilej să înţelegem cât de important este să fim uniţi în jurul valorilor noastre naţionale. Imnul Naţional, 'Deşteaptă-te, române', născut în Zilele Revoluţiei de la 1848 şi cântat în momente grele pentru naţiunea noastră de către generaţiile care au făurit statul român, ne îndeamnă să înţelegem că la temelia unui stat puternic stă întotdeauna un popor solidar şi responsabil şi că, fără implicarea activă a tuturor cetăţenilor săi în viaţa societăţii, nu putem avea o ţară stabilă, prosperă şi demnă'', se preciza în documentul citat.