"La mulţi ani!", le-a urat preşedintele Traian Băsescu românilor în această dimineaţă, în "ziua de 29 iunie, când toţi sărbătoresc Imnul Naţional". Potrivit legii, din 1998, Ziua Imnului se sărbătoreşte însă pe 29 iulie. Câteva minute mai târziu, Administraţia Prezidenţială a transmis o erată, arătând că a fost vorba de "o eroare tehnică".
"Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri pricinuite", şi-a recunoscut greşeala Departamentul de Comunicare Publică de la Cotroceni.
Foto: Administraţia Prezidenţială
În primul său mesaj "de Ziua Imului", Băsescu îndemna la unitate "în jurul valorilor noastre naţionale", la "solidaritate şi responsabilitate". "Imnul Naţional, «Deşteaptă-te, române», născut în Zilele Revoluţiei de la 1848 şi cântat în momente grele pentru naţiunea noastră de către generaţiile care au făurit statul român, ne îndeamnă să înţelegem că la temelia unui stat puternic stă întotdeauna un popor solidar şi responsabil şi că, fără implicarea activă a tuturor cetăţenilor săi în viaţa
societăţii, nu putem avea o ţară stabilă, prosperş şi demnă. În această zi de sărbătoare îi invit pe toţi românii să cinstească şi să onoreze cu sufletul deschis Imnul nostru Naţional, «Deşteaptă-te, române»!", transmisese preşedintele.
"La mulţi ani!", le-a urat preşedintele Traian Băsescu românilor în această dimineaţă, în "ziua de 29 iunie, când toţi sărbătoresc Imnul Naţional". Potrivit legii, din 1998, Ziua Imnului se sărbătoreşte însă pe 29 iulie. Câteva minute mai târziu, Administraţia Prezidenţială a transmis o erată, arătând că a fost vorba de "o eroare tehnică".
"Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri pricinuite", şi-a recunoscut greşeala Departamentul de Comunicare Publică de la Cotroceni.
Foto: Administraţia Prezidenţială
În primul său mesaj "de Ziua Imului", Băsescu îndemna la unitate "în jurul v