Ungaria invită Croaţia să sprijine împreună ţările din Balcanii de Vest în eforturile acestora de a adera la Uniunea Europeană, a declarat sâmbătă preşedintele parlamentului ungar Laszlo Kover, cu ocazia unui eveniment menit să celebreze accederea Croaţiei la blocul comunitar.
El a afirmat, vorbind în faţa legislativului croat - Sabor -, că Ungaria şi Croaţia pot colabora pentru a contribui la definitivarea unităţii europene. În context, Kover a felicitat toţi politicienii şi cetăţenii croaţi, adăugând că „Ungaria a încercat să sprijine cât mai mult integrarea euroatlantică a Croaţiei încă de la început”.
„Haideţi să ne unim acum forţele şi vom fi în măsură să ne protejăm interesele naţionale mult mai eficient”, a subliniat înaltul oficial în cadrul evenimentului la care au participat reprezentanţi ai parlamentelor din Polonia, Suedia, Austria, Franţa şi Slovenia, precum şi o delegaţie a Parlamentului European.
Într-un interviu difuzat joi seară de postul de televiziune public croat HTV premierul ungar Viktor Orban a apreciat că ar fi fost în interesul Uniunii Europene să primească în rândurile sale Ungaria şi Croaţia mai devreme. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, „Uniunea Europeană ar fi fost mai puternică, inclusiv din punct de vedere financiar, când a venit criza economică mondială”, a explicat Orban.