Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-au încheiat aventura la „U": Viorel Dinu şi Apostol Muzac, spre la Săgeata Năvodari

Publicat in Ziua de Cluj, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

Golgheterul Universităţii din sezonul trecut, dar şi mijlocaşul Apostol Muzac, vor evolua în stagiunea următoare pentru nou-promovata Săgeata Năvodari. Clubul de la malul mării a anunţat mutările pe site-ul oficial.

La Săgeata, manager general a fost numit Aurelian Babuţan, iar transferurile sunt efectuate pe filiera Anamaria Prodan, adică exact cuplul managerial de la „U", din prima parte a sezonului trecut.

Viorel Dinu nu a mai făcut parte din calculele lui Ionel Ganea de la meciul cu Concordia Chiajna, din etapa a 23-a a campionatului trecut. Atunci, Ganea i-a reproşat fotbalistului randamentul scăzut şi lipsa de implicare. „Cine vrea să se plimbe poate să o facă aici, în Parc. La mine joacă doar cine se pregăteşte sută la sută, nu mă interesează trecutul lui", a spus Ganea, când a motivat gestul său de a renunţa la Viorel Dinu, omul care marcase de opt ori pentru „Şepci". Cum de atunci şi până la final Dinu nu a mai fost inclus în lot, era de aşteptat ca el să plece.

La Năvodari va ajunge şi Apostol Muzac, mijlocaşul care a fost reactivat de Ganea, după un retur în care a avut apariţii meteorice. Deşi a declarat în câteva rânduri că va aştepta ca TAS să dea un răspuns în privinţa licenţierii, Muzac n-a mai avut răbdare şi a semnat cu nou-promovata din Năvodari. În total, 13 dintre fotbaliştii care au evoluat pentru „U" în retur nu se mai regăsesc în lot.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 27 minute
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cum răspunde premierul Bolojan criticilor venite de la liderii PSD: Încerc să consolidez o stabilitate politică. Este foarte uşor să stai pe margine şi să spui cum ar trebui făcut

News.ro acum 36 minute
Premierul Ilie Bolojan a declarat, referindu-se la atacurile unor lideri PSD, că încearcă să consolideze stabilitatea politică, nu pentru ca un om să rămână în funcţie, ci pentru ca România să poată lua împrumuturi în condiţii bune. Ilie Bolojan a a

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Trump îl acuză pe Putin că spune „multe prostii” şi ia în considerare sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei

News.ro acum o ora
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat din nou marţi că este nemulţumit de liderul rus Vladimir Putin şi a spus că ia în considerare impunerea de sancţiuni suplimentare împotriva Moscovei, subliniind frustrarea sa faţă de numărul tot mai mare de

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 48 minute
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 48 minute
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Rogobete, despre mâncarea din spitale: Voi sta la masă cu managerul spitalului şi vom mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor / Mi-este foarte greu să-mi explic cum într-un loc se poate şi în alt loc, cu aceeaşi sumă, nu se poate

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, despre mâncarea din spitale, că va sta la masă cu managerul spitalului şi vor mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor, el arătând că îi este foarte greu să-şi explice cum într-un loc se po

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Vremea

București
acum

33°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

31°
mar.

23°/36°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/36°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

12°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°