Ieri, la ora 3.50, pe DN2, la ieşirea din oraşul Siret, Andreea D., în vârstă de 19 ani, localnică, în timp ce îşi conducea autoturismul, din cauza neadaptării vitezei la un carosabil umed, a pierdut controlul direcţiei, a ieşit în afara părţii carosabile, a lovit un stâlp de electricitate, situat pe partea dreaptă a sensului de mers, iar, în urma impactului, autoturismul a luat foc.
În urma accidentului, aflăm de la poliţie, conducătoarea autoturismului a decedat.
În autoturism, se afla în calitate de pasager, Maria D., în vârstă de 19 ani, din aceeaşi localitate, care a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a fost diagnosticată cu un traumatism toracic, suferind leziuni uşoare.