Potrivit preşedintelui georgian, Mihail Saakaşvili, începutul şi sfârşitul relaţiei sale diplomatice cu liderul rus, Vladimir Putin, a avut loc la prima întâlnire tête-à-tête din februarie 2004. Luând în considerare faptul că după războiul ruso-georgian din august 2008, guvernul rus a declarat că va rupe orice legături diplomatice cu Georgia atât timp cât la conducere va rămâne Saakaşvili.

În urma alegerilor parlamentare desfăşurate în Georgia pe 1 octombrie 2012, coaliţia miliardarului Bidzina Ivanişvili „Visul Georgian” reuşeşte să învingă partidul de guvernământ „Mişcarea Naţională Unită” (MNU), obţinând majoritatea în parlamentul de la Tbilisi (54,97%), ceea ce înseamnă 85 de locuri din totalul de 150. Deşi MNU are o poziţie destul de puternică în Parlamentul de la Tbilisi, coaliţia a reuşit să transfere cele mai importante prerogative ale preşedintelui, inclusiv afacerile externe, către prim-ministru şi parlament. Guvernul lui Ivanişvili şi-a propus să reducă nivelul de confruntare cu Rusia, nedorind în acelaşi timp să sacrifice calea de integrare europeană, parteneriatul strategic cu Statele Unite şi perspectiva de aderare la NATO.

Această „echilibristică” diplomatică ruso-georgiană între confruntare şi pragmatism va reprezenta cea mai mare provocare la adresa guvernului Ivanişvili. În primul rând s-a încercat pe cât posibil neutralizarea efectelor administraţiei Mişcării Naţional Unite (MNU) în relaţia cu Moscova: desfiinţarea televiziunii PIK-TV – emiţând în limba rusă era accesibil şi prin satelit. Datorită mesajului critic la adresa politicii Rusiei în Caucazul de Nord, coaliţia a hotărât stoparea emisiei acestui post pentru a redeschide dialogul diplomatic. Problema este că Tbilisi a renunţat la singurul instrument soft power pentru regiunile sale separatiste. Acum se pare că autorităţile georgiene planifică obţinerea unor garanţii pentru rezol