*Andrei Vaştag a fost luat în colimator de Gheorghe Mulţescu, mijlocaşul greşind de mai multe ori pase simple. Mai mult, acesta nu a respectat sarcinile tactice primite din partea staff-ului, ceea ce a generat o reacţie acidă din partea antrenorului.
Ultima repetiţie înainte de revenirea lui Dănciulescu&Co în Bucureşti, după stagiul de pregătire din Poiana Braşov, i-a arătat încă o dată lui Gheorghe Mulţescu faptul că lotul "câinilor" necesită întăriri.
Tehnicianul s-a plâns în mai multe rânduri că nu are multe soluţii la dispoziţie, iar amicalul de astăzi, împotriva nou-promovatei Corona Braşov, a accentuat temerile.
Partida s-a desfăşurat în două reprize a câte 60 de minute, astfel că staff-ul tehnic al lui Dinamo a avut ocazia să ruleze majoritatea jucătorilor. În partea a doua, Mulţescu a trimis în teren o formaţie schimbată total faţă de cea din primul mitan, din aceasta făcând parte şi tânărul Andrei Vaştag.
De altfel, acesta a fost principalul "vinovat" în viziunea lui Mulţescu, care l-a certat minute bune pentru lejeritatea cu care tratează jocul. Probabil timorat, Vaştag a pierdut câteva mingi la mijlocul terenului, care i-au oferit Coronei prilejul de a contraataca. Mai mult, mijlocaşul defensiv nu a respectat nici sarcinile de joc, astfel că antrenorul "câinilor" s-a enervat peste măsură pe margine.
*Andrei Vaştag a fost luat în colimator de Gheorghe Mulţescu, mijlocaşul greşind de mai multe ori pase simple. Mai mult, acesta nu a respectat sarcinile tactice primite din partea staff-ului, ceea ce a generat o reacţie acidă din partea antrenorului.
Ultima repetiţie înainte de revenirea lui Dănciulescu&Co în Bucureşti, după stagiul de pregătire din Poiana Braşov, i-a arătat încă o dată lui Gheorghe Mulţescu faptul că lotul "câinilor" necesită întăriri.
Tehnicianul s-a