Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO şi GALERIE FOTO: CAMPANIE MONITORUL DE VRANCEA - Suferinţele fetiţei – bibelou

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 1 iulie 2013 ·

Are doar doi ani jumătate şi fură clipe de copilărie târându-se pe genunchi. Fragilă şi preţioasă ca un bibelou de porţelan, Anamaria Bodolan, din Rugineşti priveşte cu ochi mari şi trişti spre ceilalţi copii de pe uliţă alături de care nu poate să alerge. Osişoarele trupului ei se pot fractura în orice secundă, chiar şi atunci când stă în pat şi face un gest mai brusc sau se răsuceşte să prindă vreo jucărie. Cele două fracturi ce i s-au întâmplat deja i-au sfâşiat trupşorul de durere şi de aceea, Georgeta, sărmana sa mamă, trebuie s-o vegheze clipă de clipă. Când a aflat că micuţa ei suferă de maladia Lobstein (boala oaselor de sticlă), şi că dezvoltarea normală ulterioară a copilei depinde de 16 mii de euro, necesari pentru patru proteze telescopice, lumea acestei biete femei şi a soţului său s-a dărâmat... A cerut sprijin preotului, şi a aflat că... „lumea de-abia cumpără câte o lumânare, aşa că să doneze nici nu poate fi vorba”. S-a dus la primar, şi „mi-a spus că n-am voie să pun poza fetei cu cererea de ajutor la primărie. Şi că să iau fata în braţe să mă duc din poartă-n poartă, poate aşa am noroc”. Disperată, Georgeta face apel la solidaritatea cititorilor noştri, în speranţa că se vor putea strânge măcar 8.000 de euro până pe 15 august, când fetiţa e programată pentru primele operaţii. Cine doreşte să doneze orice sumă de bani, o poate face în contul deschis pe numele Bodolan Marian Corneliu, tatăl copilei, la BRD, sucursala Adjud: RO 48 BRDE 400 SV 2549 3544 000 (lei). De asemenea, mama poate fi contactată la telefon 0767.564.791.

La început, îţi atrage atenţia tristeţea nefirească din priviri. O tristeţe de om mare, în ochişori catifelaţi de copil... Dacă încerci să te apropii, şi-i vorbeşti, tristeţea se schimbă în sclipiri de teamă. Îşi trage uşurel trupuşorul spre refugiul oferit de braţele mamei, unde ştie sigur

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni. „Au fost alertate 10 autospeciale de stingere și cinci echipaje SMURD”

HotNews acum 30 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la prânz, pe terasa mall-ului Afi Palace Cotroceni din București, anunță ISU, care precizează că „până in momentul de față nu avem informații cu privire la victime”. „La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

News.ro acum 15 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum 54 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum o ora
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 2 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 2 ore
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°