Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciurel zice că nu poate

Publicat in Pandurul, luni 1 iulie 2013 ·

Unii zic că de fapt nu ştie. Nu ştie să vândă energie, să încheie contracte bilaterale, este adevărat într-o piaţă pe care nu este singur. Dar mă întreabă câte unii: mă, cum Hidroelectrica vinde pe OPCOM cu 220 lei/MW iar CE Oltenia nu reuşeşte nici când licitează pachetele cu 201 lei/MW? Ca să înţelegem cu stă treaba, Hidroelectrica produce mult mai ieftin decât Complexul Oltenia, dar a reuşit să încheie contracte bilaterale la un preţ care este peste costul termocentralelor. De ce Borza a putut şi Ciurel nu? Explicaţia asta pe care o dau liderii PSD Gorj, că nimeni nu ar putea face mai mult decât Ciurel, e pentru proşti. E aproape ca aia cu: liderii de sindicat sunt datori să găsească soluţii.

Alţii zic că de fapt Ciurel nu vrea. Că asta e misiunea lui, să distrugă complexul, să poată fi privatizat pe bani puţini, să ajungă la cine trebuie. Omul ar fi în grafic cu misiunea lui, dacă privim lucrurile din această perspectivă.

Ciurel a recunoscut sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că de fapt nu poate. Sigur, ca să se scoată, el s-a exprimat că „nu se poate”. Dar, simplificând lucrurile, am aflat că Ciurel nu poate să facă export de energie că i-au luat-o alţii înainte şi au ocupat ţeava de export, nu poate să facă export de cărbune pentru că e Polonia mai aproape de Germania, nu poate să repornească Işalniţa şi Craiova pentru că nu are cerere de energie, nu poate, nu poate, nu poate… Vestea aparent bună este că nu va face nici concedieri colective anul acesta, dar e doar aparent bună pentru că dacă tot reduci producţia şi menţii personalul, destinaţia e clară şi se numeşte faliment.

Că nu ştie, nu vrea sau nu poate este mai puţin important. Îngrijorător este că nici lui, nici celor din conducerea PSD Gorj nu le pasă. Parcă ar fi cu bagajele făcute, pregătiţi să candideze (guverneze) în alte zone ale ţării. Pe Ponta îl aşteaptă Ghiţă la Prahova,

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat ce va face dacă George Simion va deveni președintele României

Libertatea acum 7 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat în turul doi la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, 7 mai, că dacă președintele AUR, George Simion, va deveni președinte, el nu va face nimic special, dar nu știe ce se va întâmpla cu România pentr

Fum negru deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Nu s-a ales un nou papă

HotNews acum 9 ore
Fum negru s-a ridicat miercuri de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că primul scrutin al conclavului nu a dus la alegerea unui nou papă. Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va

Un tânăr a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia și a rănit grav un agent de pază. Agresorul a fost arestat

Libertatea acum 4 ore
Un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia a fost arestat miercuri de polițiștii polonezi, relatează Reuters.

Victor Ponta REVINE în forță. Fostul candidat lansează o platformă politică

Gandul acum 11 ore
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a anunțat, miercuri, că nu renunță la lupta politică și că lansează o platformă politică, după ce acesta a ratat calificarea în turul 2. „Azi m-am întâlnit cu Echipa VP și am luat î

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 10 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Marius Tucă Show începe joi, 8 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Nicuşor Dan: România nu-şi permite o aventură, nu-şi permite să vorbească despre Georgescu premier

BusinessMagazin acum 12 ore
„România nu-şi permite o aventură în momentul ăsta, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de alegere anticipate, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de Călin Georgescu prim-ministru, omul care vorbeşte de revendicări te

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 12 ore
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Victor Negrescu pleacă din funcția de consilier onorific. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Adevarul acum 7 ore
Premierul interimar, Cătălin Predoiu, a semnat miercuri eliberarea, la cerere, a lui Victor Negrescu din calitatea de consilier onorific al prim-ministrului.

Crin Antonescu a transmis un nou mesaj după ce a pierdut alegerile. „Am dreptul să nu fiu luat în turmă pentru o nouă «salvare» a țării”

Adevarul acum 7 ore
Crin Antonescu, clasat pe locul al 3-lea în primul tur al alegerilor prezidențiale, a transmis un nou mesaj în care i-a atacat pe cei doi candidați calificați în finala din 18 mai, George Simion și Nicușor Dan.

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

7°/18°
Iasi
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

8°/10°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/12°
Constanta
acum

12°
joi

12°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/18°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/9°
Timisoara
acum

joi

9°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/15°