Asta din punctul nostru de vedere. Din perspectiva actorilor, totul are însemnătate şi miroase a bani.

Iei un club cu ani lungi de zbatere în anonimat. Sau înfiinţezi unul, cu două-trei sezoane rătăcite la periferia fotbalului. Nu te oboseşte problema identităţii, nu te macină esenţele, nu contează cîţi suporteri aduci în tribune şi dacă îi leagă ceva de jucăria ta. Dacă apar ceva probleme, muţi clubul în alt oraş.

Tradiţia e o bătrînă care bea ceai cu gesturi desuete, performanţa ţi se pare provocatoare cît o conservă cu sardine deschisă de două zile. Cine eşti tu?

Un român care a dobîndit suficiente bancnote cît să depăşească limita afaceristului-microbist. Un patron care chibiţează şi salivează în taină la tiparele patronilor de Liga 1. Un “investitor” de faţadă, “săgeata” unor cercuri politice de provincie sau “piuliţa” unora mai deştepţi şi mai bogaţi.

Singura miză e să ajungi în Liga 1. Nici nu contează dacă retrogradezi la capătul primului sezon, se poate întîmpla orice: licenţiere, insolvenţe, schimbări de sistem competiţional. Salvarea vine de unde nu te aştepţi. Atît de bolnav e organismul că nu ştii de unde ţîşneşte infecţia care “îi curăţă” pe alţii în locul tău.

Ajuns în Liga 1, renunţi fără discuţie la antrenorul cu care ai promovat. Cei cîţiva jucători tineri îi împrumuţi la echipe de judeţ. Şi, neapărat, aduci în conducere un “şmecher cu intrare”. Fost arbitru, fost preşedinte, fost director executiv, plăcut, serviabil, cu un telefon în care numele grele aşteaptă confortabile un sms.

Jucători? Există două categorii, băieţi cu care să-ţi faci treaba. În prima aşteaptă fotbaliştii care au deja 6-7 echipe trecute în cv, două-trei retrogradări, vîrste între 26 şi 29 de ani. Nu costă mult, nu cer enorm. Cum explici? “Am adus un plus de experienţă necesar supravieţuirii în Liga 1″. A doua categorie: jucători de peste 30 d