Pragul pentru achiziţii publice directe a fost ridicat de la 15.000 de euro la 100.000 de euro pentru lucrări şi la 30.000 de euro pentru servicii şi produse, astfel că mii de contracte pot fi atribuite direct clienţilor USL Sursa: NICU DÎRDÎIAC
Deputaţii USL, alături de colegii de la minorităţi, au reuşit să treacă prin Cameră un amendament la ordonanţa Guvernului privind modificarea sistemului de achiziţii publice. Drept urmare, plafonul minim privind valoarea contractelor ce pot fi atribuite direct, fără licitaţie, a fost majorat de la 15.000 de euro la 30.000 de euro, în cazul contractelor prin care o instituţie publică achiziţionează produse şi servicii.
În acelaşi fel pot fi atribuite şi contractele privind lucrări, cum ar fi cele de renovare sau întreţinere, a căror valoare nu depăşeşte pragul de 100.000 de euro. Până acum, limita minimă pentru asemenea contracte era de 15.000 de euro.
Statul va fi păgubit
Modificarea pragului valoric de către deputaţii USL deschide practic uşa atribuirii directe a mii de contracte unor apropiaţi ai coaliţiei de guvernare, în urma cărora banul public va fi risipit pe produse cumpărate la suprapreţ. Poate că în primă instanţă, suma nu pare mare. Dacă privim însă la toate cheltuielile mărunte ale unei instituţii, cum este Parlamentul, se poate ajunge la sume exorbitante.
De exemplu, numai în luna aprilie, deputaţii au anunţat că intenţionează să cumpere hârtie igienică în valoare de peste 30.000 de euro. Dacă o astfel de achiziţie se va putea face prin atribuire directă, şi nu printr-un proces transparent, cum este licitaţia publică, statul poate fi păcălit.
Prietenii pe bani
Cum se poate explica acest lucru? Să presupunem că deputatul X are un prieten care are o firmă care vinde hârtie igienică. În situaţia în care Parlamentul are nevoie de acest produs, deputatul în cauză îşi anunţă prietenu