Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultate finale Evaluare Naţională 2013: 75,91% dintre elevi au luat note peste 5

Publicat in Puterea, duminică 30 iunie 2013 ·

Un procent de 75,91 dintre elevi au luat note peste 5 la Evaluarea Naţională, cele mai bune rezultate fiind în judeţul Brăila, respectiv 89,82%, iar cele mai scăzute în Olt, cu 60,98%, potrivit datelor finale, înainte de rezolvarea contestaţiilor, centralizate de Ministerul Educaţiei.

La examenele din cadrul Evaluării Naţionale 2013, înainte de rezolvarea contestaţiilor, 123.503 elevi, reprezentând 75,91%, au obţinut note peste 5, a anunţat Ministerul Educaţiei, după centralizarea rezultatelor din toate judeţele şi din Bucureşti, înainte de soluţionarea contestaţiilor.

Numărul elevilor care au obţinut note peste 5 la Evaluarea Naţională 2013 a crescut cu aproape 10% faţă de 2012, când au fost 66,12% elevi cu note peste 5. În 2011 au obţinut note peste cinci 81,79%, în 2010 - 85,97%, în 2009 - 88,90%, în 2008 - 89,93%, în 2007 - 77,96%, în 2006 - 67,16%, în 2005 - 62,39 şi în 2004 - 71,38%.

Note peste 5 la Evaluarea Naţională din acest an au obţinut 82,29% dintre elevi la Limba şi literatura română, 93,07% la Limba şi literatura maternă şi 71,60% la Matematică. În niciun judeţ nu s-a înregistrat un procent sub 60% de note peste 5.

Cele mai multe note peste 5 au fost înregistrare în tranşa de note 9 - 9,99, respectiv 29.666. Cele mai multe note de 10, respectiv 87, au fost obţinute în Bucureşti.

La Limba şi literatura română, din cei 163.098 de elevi care au susţinut proba, 134.215 (82,29%) au obţinut note peste 5. Un elev, din judeţul Timiş, a fost eliminat pentru că a fost prins copiind.

Cele mai multe note peste 5 la Limba română au fost înregistrate în tranşa de note 8-8,99, respectiv 30.300. Cele mai multe note de 10 au fost obţinute în Bucureşti (160) şi judeţul Ialomiţa (101).

La Matematică, din cei 162.802 de elevi care au susţinut proba, 116.562 (71,60%) au obţinut note peste 5. Doi elevi, din judeţele Arad şi Teleorman,

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Legendara Sophia Loren a împlinit 90 de ani

HotNews acum 39 minute
Sophia Loren, marea actriţă italiană, emoţionanta şi de neuitat Antonietta din „Una giornata particolare” de Ettore Scola, s-a născut la 20 septembrie 1934, la Roma. Şi încă de la vârsta de 19 ani, în 1953, când Sofia Scicolone era încă o începătoar

Cod galben de vânt în opt județe și București. Până când este valabilă avertizarea HARTĂ

Ziare.com acum 13 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, 20 septembrie, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în şapte judeţe din sud-estul ţării, inclusiv în municipiul Bucureşti, precum şi

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 4 ore
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

Un avion cu destinația Malaga a aterizat de URGENȚĂ din cauza unui șoarece. Creatura a fost descoperită în mâncarea unei pasagere

Gandul acum 13 minute
Un avion de pasageri, cu destinația Malaga, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență, la Copenhaga, după ce la bord a fost descoperit un șoarece, a anunțat joi presa norvegiană, citată de DPA. Potrivit declarațiilor unui pasager, aflat la b

Grupare de trafic de migranţi din care făceau parte români, afgani şi pakistanezi, destructurată de poliţiştii de frontieră de la Timişoara/ Migranţii plăteau între 2.500 şi 11.000 de euro/dolari pentru a trece în Ungaria sau Serbia

News.ro acum o ora
O grupare specializată în trafic de migranţă, formată din cetăţeni români, afgani şi pakistanezi, a fost destructurată de poliţiştii de frontieră de la Timişoara. Aceasta a acţionat din primăvara acestui an, migranţii fiind racolaţi, transportaţi, a

Oţelul Galaţi - Dinamo Bucureşti: Derby pe podiumul surpriză al Superligii

Mediafax acum o ora
Oţelul Galaţi primeşte vineri seara de la ora 21:00 vizita echipei Dinamo Bucureşti, într-un meci din runda a 10-a a Superligii. Dacă meciul de la ora 18.00 aduce faţă în faţă ultimele clasate, FC Botoşani şi Gloria Buzău, de data aceasta cele două

UPDATE - Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, în Gorj/ Opt persoane, transportate la spital/ Alte două s-au prezentat singure la UPU/ Toate victimele erau în microbuz/ Traficul pe DN 67D, oprit în urma accidentului, reluat

News.ro acum 2 ore
Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, opt persoane fiind transportate la spital. Pentru două dintre victime a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare. Ulterior

Ursula von der Leyen a ajuns la Kiev. Este a opta vizită a preşedintei Comisiei Europene în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a ajuns, vineri dimineaţă, la Kiev, aceasta fiind a opta sa vizită în Ucraina. ”A 8-a mea vizită la Kiev are loc în timp ce sezonul de iarnă începe în curând, iar Rusia continuă să ţintească infrastr

Cod galben de vânt în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei şi sudul Banatului

Mediafax acum o ora
Vineri, între orele 10.00 - 23.00, în Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei şi în sudul Banatului vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 50...55 km/h şi temporar 60...65 km/h. Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului şi

Trei răniți în urma ciocnirii a două TIR-uri pe Autostrada Sibiu-Deva. Traficul, deviat pe DN7

Ziare.com acum 2 ore
Trei persoane au fost transportate la spital, în urma ciocnirii a două TIR-uri pe Autostrada A1 Sibiu - Deva, la kilometrul 225, în zona localităţii Boiţa, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu, Elena

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°