Etapa a doua a celei de-a 100-a ediţii a Turului Franţei la ciclism s-a desfăşurat pe teren corsican, între Bastia şi Ajaccio. O etapă cu o serie de căţărări care au făcut diferenţa, iar la final belgianul Jan Bakelants de la RadioShack şi-a adjuecat etapa de 156 de kilometri şi tricoul galben.
Etapa se anunţa una agitată şi care nu se va termina la un sprint masiv, din cauza celor patru căţărări de pe parcurs. La kilometrul 70 Col de Bellagranajo de categoria a 3-a, la kilometrul 85 Col de la Serra de categoria a 3-a, Col de Vizzavona la kilometrul 95,5, de categoria a 2-a şi Cote du Salario cu 12 kilometri înainte de final, de categoria a 3-a. Acestea au fost căţărările care au făcut diferenţa şi l-au trimis pe Marcel Kittel, tricoul galben după prima etapă, într-un grup de întârziaţi.
Evadarea etapei a fost cea a lui Lars Boom (Belkin), David Veilleux (Europcar), Blel Kadri (AG2R) şi Ruben Perez, de la Euskaltel. Cei patru au încercat să facă o diferenţă mai mare de pluton, dar într-o asemenea etapă nimeni nu a dorit să rişte ca evadarea să ajungă la final. La finalul primei căţărări a zilei, evadaţii au avut un avantaj de două minute. Pe a doua căţărare, plutonul stabilizase avansul celor patru la un minut şi 15 secunde, iar Kadri a încercat să scape de balastul colegilor de evadare, dar nu a reuşit să se depărteze la mai mult de 30 de secunde.
Final cu atac de la Pierre Rolland şi Chris Froome
În timp ce sprinterii rămâneau sigur în urmă, fără să depună eforturi care să-i coste în etapele următoare, cel mai bun căţărător al echipei Europcar, Pierre Rolland, câştigător de etapă pe mitica ascensiune Alpe d'Huez, a încercat să evadeze. Dar un asemenea rutier nu poate fi lăsat prea mult timp în faţă, aşa că echipa Sky a trecut la trena plutonului, împreună cu BMC-ul lui Philippe Gilbert, considerat favoritul etapei.
Pierre