A primit Medalia Naţională “Serviciul Credincios”, este membru al Academiei Artelor Tradiţionale, iar la 84 de ani lucrează zilnic, fără ochelari
Strada pe care stă, în Buzău, nu departe de centru, ar putea foarte bine să-i poarte numele: Strada Adela Petre. Încă de pe acum, când mama Adela, cum îi spun admiratorii, mai poate fi văzută trecând, mereu grăbită, pe trotuarul sfârtecat de rădăcini încordate pe sub asfalt.
Mama Adela stăpâneşte cu măiestrie arta ascunsă a îmbătrânirii. N-ai spune că tocmai a împlinit 84 de ani. De aproape 75 de ani locuieşte pe strada Penteleu. În aceeaşi casă cu două corpuri, neschimbată de peste un secol. O ştiu bine toţi oamenii de pe strada ei, poate şi copacii. Însă cum iese din Penteleu mai încolo, în valul uman al oraşului, prea puţini buzoieni o mai recunosc. Şi ar trebui s-o ştie toţi – măcar pentru deloc neînsemnatul fapt că este cetăţean de onoare al municipiului. Pentru asta, anual, primeşte o felicitare de la Primărie.
“Tezaur Uman Viu”
Nu doar buzoienii, dar şi toţi românii ar trebui să o ştie pe mama Adela. Aşa ar fi frumos. Aşa ar merita cineva numit, oficial, “Tezaur Uman Viu”. Însă ea nu e o vedetă. A primit Medalia Naţională “Serviciul Credincios”, este membru al Academiei Artelor Tradiţionale, un simpozion judeţean de tradiţii populare îi poartă numele. Când, de la o vreme, a început să i se spună mama Adela, preţuirea ei n-a mai avut nimic să-şi adauge. Toate cuvintele frumoase care se puteau spune despre Adela Petre, deloc puţine, au fost spuse. Dar chiar a le repeta este o onoare. Şi niciodată nu o vom face destul. Pentru că suntem români, cu ochii pe capra vecinului, invidia a zămislit şi cuvinte urâte despre mama Adela. Dar pe acelea, cum spunea Borges, timpul îşi va lua plăcuta sarcină de a le şterge.
Cum s-a învrednicit Adela Petre de onoruri hărăzite numai celor aleşi, e uşor de
