Sindicaliştii reclamă bătaia de joc şi presiunea la care sunt supuşi salariaţii care sunt puşi între ciocan şi nicovală pentru a-şi păstra locurile de muncă
Compania Naţională Poşta Română acţionează conform principiului picătura chinezească, iar această metodă adoptată, încet-încet, dă roade. Un exemplu în acest sens este chiar Direcţia Judeţeană de Poştă Constanţa, de unde în urma fiecărei măsuri luate de conducerea C.N.P.R. au plecat câteva zeci de oameni, în condiţiile în care reprezentanţii companiei şi-au propus să disponibilizeze la nivel naţional, în acest an, 3.500 de persoane. Recent, salariaţilor din întreaga ţară li s-au trimis acte adiţionale prin care norma de muncă de opt ore era redusă la patru ore şi, deşi reprezentanţii sindicatului din cadrul Poştei Constanţa i-au sfătuit pe angajaţi să nu semneze, au fost câteva zeci de persoane care, la presiunile făcute de reprezentanţii Poştei, au cedat şi au semnat. Astfel, acum sunt plătiţi pentru doar patru ore de muncă. Luna trecută, conducerea C.N.P.R. a mai venit cu o măsură prin care le cere angajaţilor să facă o cerere să fie disponibilizaţi colectiv. „Nu există aşa ceva în Codul Muncii, iar angajaţii care vor face astfel de hârtii, pe lângă faptul că vor veni în contradicţie cu Codul Muncii, nici nu vor beneficia de şomaj, pentru că relaţiile de muncă sunt încheiate cu acordul părţilor“, a declarant liderul Sindicatului Poştal din Constanţa, Florin Gheorghiu. Mai mult decât atât, salariaţii nu vor putea beneficia de prevederile contractului colectiv de muncă şi, mai ales, de plata salariilor compensatorii, care pot ajunge între 3 şi 30 de remuneraţii, în funcţie de vechimea în muncă. Potrivit propunerilor Companiei Naţionale Poşta Română, cei care fac o cerere pentru a fi disponibilizaţi colectiv, pot primi între un salariu de încadrare, pentru cei angajații care au între zero și trei ani vec