Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pleca din benzinării fără să plătească pentru combustibil

Publicat in Flacara Iasului, luni 1 iulie 2013 ·

Un ieșean va trebui să dea ochii cu judecătorii, după ce a fost acuzat că obișnuia să facă plinul și să plece în trombă, fără a achita contravaloarea combustibilului.

Procurorii l-au trimis în judecată pe Cătălin Petru Timiș (28 de ani), din Pașcani, pentru furt calificat. Conform anchetatorilor, pe data de 9 mai 2013, în jurul orei 10.30, acesta a mers cu un Volkswagen Passat la stația Lukoil Socola, unde a alimentat de 149 de lei și a plecat în grabă, „uitând“ să achite contravaloarea combustibilului.

Procurorii au menționat că, pe 22 mai, acesta a mers la stația Rompetrol Niciman, unde a alimentat de 120 de lei și a plecat. Apoi, pe 29 mai, a mers la Peco Petrol Nicolina, unde a alimentat de 100 de lei și a fugit fără a plăti.

Pe data de 1 iunie, acesta a mers la OMV Bucium, unde a alimentat de 200 de lei, iar, două zile mai târziu, a mers la stația Lukoil de pe strada Sf. Lazăr, de unde a luat combustibil de 199 de lei, tot fără a plăti. În cele din urmă, acesta a fost prins și a achitat contravaloarea întregii cantități de combustibil. Oamenii legii au adăugat că, în 2009, Timiș a mai fost condamnat pentru furt calificat.

„La audieri, învinuitul a recunoscut comiterea faptelor și a declarat că le regretă“, a afirmat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, prim-procurorul adjunct Irina Perjoiu.

Un ieșean va trebui să dea ochii cu judecătorii, după ce a fost acuzat că obișnuia să facă plinul și să plece în trombă, fără a achita contravaloarea combustibilului.

Procurorii l-au trimis în judecată pe Cătălin Petru Timiș (28 de ani), din Pașcani, pentru furt calificat. Conform anchetatorilor, pe data de 9 mai 2013, în jurul orei 10.30, acesta a mers cu un Volkswagen Passat la stația Lukoil Socola, unde a alimentat de 149 de lei și a plecat în grabă, „uitând“ să achite contravaloarea combustibilului.

Proc

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 8 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 12 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 8 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°