Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Scutaru a semnat cu ACS Poli pe doi ani. Vezi care sunt primele plecări

Publicat in Press Alert, duminică 30 iunie 2013 ·

Cristian Scutaru s-a înţeles într-un final cu cei de la ACS Poli, după negocieri ce au durat aproape două săptămâni. De asemenea, Adrian Poparadu şi-a prelungit înţelegerea cu clubul, iar tot sâmbătă, conducerea a decis şi primele plecări, adică jucătorii neincluşi pe lista pentru cantonament. Este vorba de Mario Kirev, Silviu Bălace, Eugen Miculescu, Marco Enciu, jucători care mai au contract cu clubul, dar şi Alexandru Boştină, Andrei Artean şi Răzvan Dobricean, jucători împrumutaţi de Marian Iancu până la data de 30 iunie.

Scutaru revine astfel la Timişoara după un an petrecut la Dinamo. În urmă cu două săptămâni, fundaşul central de 26 de ani şi-a reziliat contractul cu echipa din Ştefan cel Mare şi de atunci a negociat cu ACS Poli. Până la urmă, cele două părţi au reuşit să cadă la o înţelegere şi au semnat un contract pe doi ani. „Am căzut de comun acord cu Dinamo să plec de acolo şi cred că e mai bine că am revenit acasă. Au durat ceva negocierile, au fost mici probleme, dar s-au rezolvat. Am avut şi alte oferte, dar prefer să nu spun de unde, e bine că am revenit acasă. Eu zic că mai e nevoie de patru cinci jucători cu experienţă la ACS Poli. Cred că nivelul Ligii I va fi la fel ca cel de anul trecut”, a declarat Scutaru la revenirea pe „Dan Păltinişanu”. Adrian Poparadu a semnat sâmbătă un contract pe doi ani, prungindu-şi astfel înţelegerea cu alb-negrii. Mijlocaşul a semnat vara trecută un contract pe un an, după ce a negociat cu Marian Iancu să îl lase liber de contract pentru a putea juca la ACS Poli.

Sâmbătă echipa a efectuat ultimele antrenamente înainte de plecarea în cantonament. Pentru mulţi jucători, antrenamentul de seară a adus şi veşti triste. Oficialii clubului i-au anunţat pe o serie de jucători că nu vor mai avea nevoie de ei în prima ligă. Cu unii jucători nu va fi însă uşor, pentru că ACS Poli are contracte încă valabil

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 7 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

8°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°