Evul Mediu a fost o perioadă neagră a omenirii care a avut parte de boli devastatoare, de Inchiziţie, de prejudecăţi cumplite şi de mult întuneric. Omul nu era considerat o valoare supremă, iar demnitatea acestuia era călcată în picioare în mod brutal, fără scrupule.

Parlamentarii din Senatul României au visat într-o noapte că trăiesc în secolul al XVI-lea şi nu s-au mai trezit din acest vis. S-au visat mari inchizitori şi le-a rămas atât de dragă această amintire, încât vor să o pună în practică în secolul XXI, prin reintroducerea unei pedepse cu o rezonanţă sângeroasă: castrarea. Vor supune dezbaterii un proiect de lege, prin care să fie folosită această pedeapsă în cazul pedofililor. În istoria României se anunţă o nouă epocă: Evul Mediu Cel Târziu.

Napoleon Bonaparte, cel mai „destupat” la minte dintre principii Europei, a abolit în timpul domniei lui pedeapsa castrării. A fost momentul în care mintea omenească a învins neantul răului. Din punct de vedere istoric, castrarea are o vechime de peste 10000 de ani, fiind practicată mai ales în Orient. Principala motivaţie pentru efectuarea castrării a constituit-o necesitatea de a dispune de oameni care să fie puşi în locuri unde încrederea trebuia să fie nemăsurată. Aceşti bărbaţi castraţi au fost numiţi eunuci. Ei aveau sarcina de a păzi haremurile sultanilor, fără a putea fi bănuiţi de vreun atentat cu tentă sexuală asupra cadânelor. Eunucii nu erau doar paznici la harem. Erau şi bucătari şefi sau şefi de ceremonie. De regulă erau aleşi bărbaţii cei mai arătoşi, care deveneau şi obiect de plăcere pentru sultani sau paşale. O altă motivaţie pentru practicarea castrării era dictată de necesitatea de a dispune de voci de „soprană” în corurile bisericeşti ale Evului Mediu şi mai târziu în marile Opere ale lumii. Realitatea a demonstrat că acei bărbaţi care alegeau calea castrării pentru a deveni câ