Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum arată rochia de mireasă a Robertei Anastase. Află cum o descrie Botezatu, cel care a creat-o

Publicat in Romania TV, duminică 30 iunie 2013 ·

Roberta Anastase s-a căsătorit religios, duminică după-amiază, cu omul de afaceri Victor Farca, după 15 ani de relaţie. Petrecerea are loc la Palatul Ştirbey, începând cu ora 18.00. Rochia miresei a fost creată de Cătălin Botezatu din pene de struţ şi ştrasuri din organza.

Roberta Anastase a spus "Da" după o relaţie de 15 ani cu Victor Farca, inginer şi om de afaceri, pe care l-a cunoscut în anul 1998, la Techirgiol, unde Roberta Anastase, pe atunci membru al Partidului Democrat, organiza Şcoala de Tineret.

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor i-a încredinţat lui Cătălin Botezatu sarcina de a-i crea rochia de mireasă.

"Nu este o rochie cu multe trene şi crinolină, dintre cele pe care eu nu le suport. Este o rochie foarte comodă, apropiată de linia corpului, iar trena este una cu care te poţi mişca foarte lejer. Sunt puse straturi, straturi de pene de struţ peste care sunt aplicate straturi din organza naturala", a descris Cătălin Botezatu rochia Robertei, la România TV.

Celebrul creator român spune că este o rochie romantică, dar chic în acelaşi timp. El a lăudat corpul deputatei PDL despre care spune că a slăbit "extrem de mult".

"Este o rochie romantică şi chic în acelaşi timp. Nu este deloc vulgară. Roberta are un corp de invidiat, ea a slăbit extrem de mult şi are formele unui manechin", a spus Botezatu, care nu a vrut să dezvăluie preţul rochii de mireasă.

CITEŞTE ŞI Află care este meniul pe care îl vor gusta nuntaşii la petrecerea căsătoriei Robertei Anastase

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit bateristul trupei Direcția 5, Marius Keseri. „Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet”

HotNews acum 2 ore
Trupa Direcția 5 a anunțat miercuri moartea bateristului Marius Keseri. „Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet! RIP Marius Keseri”, a transmis trupa într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook. Formația nu a oferit, deocamdat

Un nou manager interimar a fost desemnat la spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iași

Mediafax acum o ora
Anunțul a fost dat miercuri de președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. „Am desemnat-o pe doamna doctor Veronica Leonte în funcția de manager interimar al Spitalului pentru Copii Sfânta Maria. Doamna Leonte este licențiată în medicină ș

Trump cere trimiterea la închisoare a primarului oraşului Chicago şi a guvernatorului statului Illinois, ambii democraţi. Ce acuzații le aduce

Adevarul acum 49 minute
Donald Trump a îndemnat miercuri, 8 octombrie, ca primarul oraşului Chicago, Brandon Johnson, şi guvernatorul statului Michigan, JB Pritzker, să fie trimişi la închisoare. Preşedintele american i-a acuzat pe cei doi aleşi democraţi că nu îi protejea

Inflația ajunge pe un platou. BNR îngheață rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an

Gandul acum 47 minute
Consiliul de Administraţie al BNR a decis miercuri menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an. Implementarea, în ansamblul său, a pachetului de măsuri fiscal-bugetare adoptat în luna iulie este de natură să antre

CCR amână decizia privind pensiile magistraților. Iată noul termen (surse)

Ziua Constanta acum 6 ore
Curtea Constituțională (CCR) a amânat pentru 21 octombrie dezbaterea sesizării transmise de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) privind modificările aduse pensiilor magistraților, potrivit unor surse din cadrul CCR, scrie stiripesurse.ro. Ami

Chiar „încurcă foarte tare” amicalul cu Moldova?

Gazeta Sporturilor acum o ora
Din punctul de vedere al selecționerului, se pare că da. Din punct de vedere al ierarhiei FIFA, mai degrabă nu, dar ce contează mai mult, locul în clasamentul mondial sau calificarea la World Cup 2026?

AUR a depus o nouă moțiune simplă, de data aceasta împotriva ministrului USR al Economiei, Radu Miruță

HotNews acum 4 ore
Partidul condus de George Simion a depus miercuri la Senat o moțiune simplă împotriva ministrului USR al Economiei, Radu Miruță. AUR îl acuză, printre altele, că industria de apărare a țării funcționează cu frâna de mână trasă, turismul românesc est

Ilie Bolojan, consultări cu marii producători şi procesatori pentru susţinerea producţiei şi promovarea produselor româneşti

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a avut miercuri la Palatul Victoria o rundă de discuţii cu reprezentanţi ai marilor producători şi procesatori din sectorul alimentar, cu scopul identificării măsurilor guvernamentale care pot sprijini creşterea capacităţilor

Parlamentul European a aprobat interzicerea utilizării termenilor „friptură”, „cârnat” sau „hamburger” pentru produsele vegetariene

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Parlamentul European a votat miercuri interzicerea utilizării termenilor „friptură”, „cârnat” şi „hamburger” pentru produse care nu conţin carne, relatează AFP, preluată de Agerpres. Urmărește cele m

Mai multe localități din județul Constanța, afectate de ciclonul Barbara, sub un nou cod roșu de ploi

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorlogie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod roșu valabil pentru județul Constanta, localitățile: Hârșova, Cogealac, Ciobanu, Crucea, Ghindărești, Seimeni, Topalu, Gârliciu, Pantelimon, Târgușor, Fântânele, Siliștea,

Vremea

București
acum

13°
mie.

11°/13°
joi

9°/17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/19°
Iasi
acum

13°
mie.

12°/13°
joi

10°/12°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/15°
Constanta
acum

14°
mie.

14°/15°
joi

12°/13°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

8°/13°
joi

7°/15°
vin.

8°/15°
sâm.

9°/14°
Timisoara
acum

17°
mie.

7°/17°
joi

6°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/21°