În ultima zi lucrătoare a săptămânii trecute a avut loc la Petrila o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Petrila. Pe ordinea de zi s-au aflat două proiecte de hotărâre.
Unul dintre ele a vizat atribuirea denumirii intersecţiei situate în zona centrală a oraşului, între strada Tudor Vladimirescu (intrare spre spital) şi strada Republicii. De vineri, această intersecţie se va numi „Ludovic Bacs”, în semn de respect faţă de muzicianul şi dirijorul român de origine maghiară, născut la 19 ianuarie 1930 la Petrila.
Al doilea proiect a vizat aprobarea modificării criteriilor specifice postului de administrator public, pentru concursul care va avea loc. Astfel, criteriile specifice vor fi: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă, studii de masterat în administraţia publică locală şi experienţă în administraţia publică locală de minim şase ani.
Ambele proiecte au trecut rapid, consilierii locali neavând obiecţiuni faţă de proiectele propuse.
Facem precizarea că maestrul octogenar Ludovic Bacs, a cărui carieră muzicală a fost strâns legată de Societatea Română de Radiodifuziune, încă din anul 1957, va fi făcut în următoarea perioadă Cetăţean de Onoare al Petrilei. Primarul Ilie Păducel doreşte să-l invite pe maestru la Petrila, unde, într-un cadru festiv să-i confere titlul şi o plachetă omagială.
În ultima zi lucrătoare a săptămânii trecute a avut loc la Petrila o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Petrila. Pe ordinea de zi s-au aflat două proiecte de hotărâre.
Unul dintre ele a vizat atribuirea denumirii intersecţiei situate în zona centrală a oraşului, între strada Tudor Vladimirescu (intrare spre spital) şi strada Republicii. De vineri, această intersecţie se va numi „Ludovic Bacs”, în semn de respect faţă de muzicianul şi dirijorul român de origine maghiară, născut la