Eșecul proiectului Nabucco înseamnă, pentru noi, gaze mai scumpe, dictate de Gazprom, pierderea investițiilor aferente proiectului și slăbirea securității energetice naționale

Puține comentarii oficiale despre eșecul înregistrat în proiectul Nabucco, de transport al gazelor naturale din regiunea caspică spre vestul Europei. Un eșec eminamente politic, care a dovedit că Rusia își menține influența în zona caspică, Uniunea Europeană nu are prea multe de spus în această chestiune, și România contează mai puțin decât are impresia, în ciuda faptului că a primit, în primăvară, asigurări din partea Azerbaidjanului că relațiile economice au întâietate.

În detrimentul Nabucco a fost preferată Transatlantic Pipeline (TAP), un traseu sudic, care trece prin Grecia și Albania până în sudul Italiei. Nabucco implica Bulgaria, România și Ungaria, cu punct final în Austria. Prima pierdere, pentru noi, apare prin Transgaz, transportatorul român care ar fi susținut 475 de km (din totalul de 1.329 km) de conducte ce traversau țara noastră. O altă pierdere, mult mai mare de data aceasta, este cea legată de securitatea energetică a țării, care și-ar fi asigurat, prin Nabucco, o sursă secundară de gaz ieftin, care să compenseze, fără să majoreze prețul final, producția internă.

„Prima lovitură pentru România în urma eşecului proiectului este în zona de siguranţă şi securitate a sistemului naţional de transport gaze. Adică, pierdem o componentă de securitate, ca urmare a sursei alternative pe care am fi avut-o. A doua este pe partea de cost, de şansă a reducerii preţului gazelor naturale. Azerbaidjanul ar fi oferit cele mai ieftine gaze naturale din zonă. Deci avem un impact asupra costului la nivelul consumatorului român şi, de asemenea, un impact asupra echilibrului faţă de Gazprom, care continuă o presiune artificială pe preţ, fără nicio legătură cu o raţiune de pr