E tânără, e roşcată, e din Târgu Jiu şi a devenit cunoscută în urma participării la o emisiune difuzată de postul de televizune Antena 1. A fost înzestrată cu diverse calităţi, dar a hotărât să-şi ajusteze puţin formele fizice cu ajutorul medicului estetician, iar acest lucru i-a adus un plus în faţa domnilor. Până de curând s-a iubit cu un cunoscut personaj al lumii mondene, dar a hotărât că îi e mai bine fără el. Deşi momentan e singură, se gândeşte serios ca pe viitor să îmbrace rochiade mireasă. Este vorba de Isabela Staic, fosta iubită a lui Nicolae Lăcătuş, cel cunoscut publicului drept „jandarmul cu voce de aur”.
Isabela Staic a pus punct de curând relaţiei pe care o avea cu Nicolae Lăcătuş, jandarmul care a devenit cunoscut la nivel național printr-o întâmplare, după ce a fost filmat de un prieten în timp ce interpreta melodia „Eram tânăr cu speranțe”, iar filmarea a fost postată pe o rețea de socializare. Acest lucru nu a adus-o pe roşcată în pragul vreunei depresii; dimpotrivă, târgujianca se bucură de un mare succes în rândul bărbaţilor, fotografiile postate de acesta pe pagina sa de socializare adunând mii de aprecieri şi comentari pozitive. Ba mai mult, pentru a arăta că a trecut peste fosta relaţie, Isabela a îmbrăcat de curând şi rochia de mireasă. De fapt, mai multe rochii de mireasă. Roşcata nu se pregăteşte de nuntă momentan, rochiile îmbrăcându-le din pură curiozitate, dar nu exclude varianta unui astfel de eveniment în viitorul apropiat.
A devenit cunoscută la „Burlacul”
Isabela Staic a devenit cunoscută în urma participării la emisiunea „Burlacul”, difuzată de Antena1. Deși nu a reușit să treacă de „repartiția” făcut de burlacul Vladimir Drăghia, în sezonul respectiv al emisiunii, apariția la o emisiune difuzată de un post de televiziune național i-a adus gorjencei un plus de notorietate la care nu se aștepta. Astf