Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tânărul care a furat maşina fiului judecătorului Hărăbor, trimis în judecată

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 1 iulie 2013 ·

Tânărul care a sustras maşina fiului judecătorului Dorel Hărăbor şi apoi a condus-o pe drumurile publice deşi nu poseda permis de conducere, a fost trimis în judecată. Dorin Iulian Ostafie, de 19 ani, din Vulturu, pe lângă furt şi conducere fără permis, mai este acuzat şi de părăsirea locului accidentului după ce s-a răsturnat cu maşina. Potrivit rechizitoriului prin care băiatul a fost trimis în judecată, fapta s-a petrecut la Vulturu, la data de 13 aprilie 2013. Maşina fiului de magistrat era parcată în faţa unui local din Vulturu. Inculpatul a profitat de faptul că maşina nu era închisă şi avea şi cheile în contact. Iulian a urcat la volanul maşinii şi a gonit pe DJ 204E spre localitatea Hînguleşti, deşi nu avea permis. După circa 500 de metri, tânărul lipsit de experienţă în ale condusului, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat pe partea carosabilă, avariind autoturismul. Iulian ar fi fugit apoi de la locul accidentului, abandonând autoturismul, fără să anunţe organele de poliţie despre isprava sa.

În rechizitoriu se mai arată că băiatul ar fi sustras din maşină cheile şi câteva documente pe care apoi le-a distrus. În faţa anchetatorilor, Iulian a recunoscut fapta şi a declarat că regretă ceea ce a făcut. Mai mult decât atât, acesta a achitat şi o parte din prejudiciu, respectiv 1.000 de euro. Paguba a fost estimată, însă, la 7.500 de euro. Dosarul va fi soluţionat la Judecătoria Focşani.

Tânărul care a sustras maşina fiului judecătorului Dorel Hărăbor şi apoi a condus-o pe drumurile publice deşi nu poseda permis de conducere, a fost trimis în judecată. Dorin Iulian Ostafie, de 19 ani, din Vulturu, pe lângă furt şi conducere fără permis, mai este acuzat şi de părăsirea locului accidentului după ce s-a răsturnat cu maşina. Potrivit rechizitoriului prin care băiatul a fost trimis în judecată, fapta s-a petrecut la Vulturu,

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se cere demisia lui Marcel Ciolacu după excluderea României din programul Visa Waiver

HotNews acum 3 ore
Politologul Cristian Preda a reacționat la scurt timp după ce SUA au exclus România din programul ce permite cetățenilor anumitor țări să călătorească în Statele Unite fără viză pentru sejururi de până la 90 de zile cu anumite condiții, apreciind că

Alegeri prezidențiale 2025 BEC avertizează că este strict interzisă fotografierea sau filmarea buletinului de vot

Ziua Constanta acum 16 minute
Sâmbătă, 3 mai 2025, în contextul mai multor sesizări privind persoane care se filmează în cabina de vot şi fac publice înregistrările în mediul online, dezvăluindu-şi opțiunea de vot şi încălcând secretul votului, Biroul Electoral Central atrage at

Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Presei: „Informarea corectă şi nepărtinitoare a publicului şi respectul pentru adevăr înseamnă responsabilitate”

Gandul acum 20 minute
Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei. Premierul României a menționat, printre altele, că „informarea corectă şi nepărtinitoare a publicului şi respectul pentru adevăr înseamnă responsabilitate față de cetăț

Donald Trump a publicat un portret îmbrăcat în haine de papă, înainte de conclavul de la Vatican

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a publicat vineri pe rețeaua Truth Social un portret al său, probabil generat de inteligența artificială, în care apare îmbrăcat în haine papale, după ce a declarat că „i-ar plăcea să fie papă” cu câteva zile înain

25 de permise de conducere și 10 certificate de înmatriculare reținute de polițiștii botoșăneni, în ultimele două zile

Botosani News acum 48 minute
În ultimele două zile, polițiștii botoșăneni au intensificat activitățile de supraveghere și control al traficului rutieri, fiind organizate 12 acțiuni punctuale, atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru reducerea acc

Război în Ucraina, ziua 1.465. Rusia a atacat în cursul nopții cu 183 de drone și două rachete balistice

Press Alert acum o ora
Rusia a atacat în cursul nopții Ucraina cu 183 de drone și două rachete balistice, au afirmat sâmbătă forțele aeriene ucrainene, transmit Reuters și EFE. Din cele 183 de drone, 77 au fost doborâte și alte 73 au căzut fără a provoca pagube, a mențion

A fost activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier între un microbuz și un autoturism, în Dâmbovița

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă dimineața, 3 mai 2025, pe Drumul Național 71, în localitatea Bâldana, județul Dâmbovița. Un microbuz de transport persoane a intrat în coliziune cu un autoturism, iar în urma impactului, cinci persoane au f

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 - Zeci de mii de angajaţi ai MAI, mobilizaţi pentru siguranţa procesului electoral. Peste 140 de sesizări au fost primite în campania electorală, cele mai multe fiind confirmate

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a primit, în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, 149 de sesizări privind fapte nelegale privind procesul electoral, dintre acestea, 141 de sesizări confirmându-se. Sâmbătă, 34.000 de angajaţi ai MAI sunt

Armata israeliană anunță că a interceptat o rachetă lansată din Yemen. „Sirenele au sunat în mai multe părţi”

Adevarul acum 2 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 3 mai, că a interceptat o rachetă lansată din Yemen, care a declanşat sirene de raid aerian la Ierusalim şi în alte părţi ale țării.

Alegeri prezidențiale 2025. MAI: Campaniile electorale s-au încheiat oficial azi. Cum se desfăşoară perioada alegerilor

Mediafax acum o ora
Potrivit Deciziei Biroului Electoral (BEC) pentru alegerea Preşedintelui României, prin continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale se înţelege: afişarea, lansarea, plasarea, promovarea, publicarea distribuirea şi/sau dif

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/28°
lun.

16°/28°
mar.

16°/25°
Iasi
acum

21°
sâm.

9°/28°
dum.

13°/29°
lun.

14°/21°
mar.

11°/14°
Constanta
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/27°
dum.

13°/24°
lun.

13°/22°
mar.

10°/14°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/27°
dum.

13°/25°
lun.

13°/22°
mar.

11°/15°