O statuie în mărime naturală a Papei Francisc, sculptată în fibră de sticlă şi răşină, a fost instalată sâmbătă într-un patio la Catedrala din Buenos Aires, unde Jorge Bergoglio a fost arhiepiscop înainte să urce pe tronul Sfântului Petru, relatează AFP.
Statuia, care îl reprezintă pe Francisc cu o mâna ridicată, a fost instalată în centrul acestei curţi interioare, alături de o statuie cu o înălţime de doi metri reprezentând-o pe Fecioara din Lujan, patroana Argentinei, care urmează să fie expusă la Vatican în februarie 2014.
Instalarea statuii Papei Francisc face parte dintr-un proiect al artistului Fernando Pugliese, care intenţionează să ridice statui în mărime naturală în locuri ce au legătură cu viaţa lui Jorge Bergoglio, în Argentina. Aceste opere vor puncta, astfel, un traseu turistic la Buenos Aires, consacrat Papei.
"Îl cunosc pe Jorge Bergoglio de 14 ani", a spus artistul, care se declară "fascinat de personalitatea sa atât de umilă". Sculptorul doreşte în acest fel să transmită "filozofia fraternităţii şi iubirii a Papei tuturor persoanelor care trec prin oraş".
După ce cardinalul Bergoglio a fost ales Papă pe 13 martie, Catedrala din Buenos Aires, unde a oficiat ca arhiepiscop timp de 15 ani, a devenit un adevărat pol de atracţie turistică şi religioasă.
O statuie în mărime naturală a Papei Francisc, sculptată în fibră de sticlă şi răşină, a fost instalată sâmbătă într-un patio la Catedrala din Buenos Aires, unde Jorge Bergoglio a fost arhiepiscop înainte să urce pe tronul Sfântului Petru, relatează AFP.
Statuia, care îl reprezintă pe Francisc cu o mâna ridicată, a fost instalată în centrul acestei curţi interioare, alături de o statuie cu o înălţime de doi metri reprezentând-o pe Fecioara din Lujan, patroana Argentinei, care urmează să fie expusă la Vatican în februarie 2014.
Instalarea statuii Papei Franc