Datoriile celor mai mari 55 de companii de exploatare a aurului au atins un nivel record, de 21 miliarde de dolari (de la 2 miliarde în ultimii ani), arată „Wall Street Journal” în analiza „Gold Drop Uncovers Miners’ Debt Woes”.

Explicaţiile acestei stări de fapt sunt multiple şi nu au legătură doar cu prăbuşirea preţului aurului în ultima jumătate a acestui an (de la 1.600 de dolari/uncie până către 1.200 de dolari, după ce în urmă cu doi ani atinsese un maxim de 1.900 de dolari). Una dintre principalele cauze e creşterea costurilor de producţie ale unei uncii de aur care, de la declanşarea crizei, a ţinut pasul cu creşterea preţului aurului şi a continuat să crească şi după ce preţul aurului a intrat pe un trend descrescător accelerat. Doar costurile de exploatare propriu-zise au sărit de la 280 de dolari/uncie (în 2005) la 775 de dolari/uncie (în 2012). Acestora li se adaugă taxele, impozitele şi redevenţele (cu pretenţii – justificate – din ce în ce mai mari ale ţărilor care deţin resurse, cu reconoaşterea, măcăr în parte, a unor costuri de mediu şi sociale suportate până nu cu mult timp în urmă aproape integral de către ţările şi comunităţile locale). Bonus: garanţii şi asigurări din ce în ce mai scumpe. Astfel, costul real al producerii unei uncii de aur trece de 1.300 de dolari (vezi grafic, în dreapta, cu menţiunea că, între timp, preţul unei uncii de aur a căzut către 1.2000 de dolari).

În aceste condiţii, marile companii sunt obligate să-şi finanţeze (din împrumuturi de pe piaţa de capital) producţia şi să opereze tăieri masive de costuri. De altfel, doi din dintre giganţii domeniului, Barrick Gold şi Newmont au anunţat deja, în ultimele săptămâni, concedieri masive – câte o treime din angajaţii de la sediile centrale din Toronto, respectiv din Denver. Mai mult, proiectele gigantice au fost redimensionate sau amânate. Măsurile sunt însă insu