Există o anumită ironie în aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană. Evenimentul se întâmplă tocmai când britanicii sunt din ce în ce mai convinşi că trebuie să părăsească uniunea, când grecii au văzut că darurile trebuie plătite cu dobânzi mari, când românii şi bulgarii şi-au dat seama că străzile din capitalele occidentale nu sunt pavate cu aur. Însă aderarea târzie a Croaţiei este o nedreptate.

Pe croaţi nu economia sau depărtarea de spaţiul cultural European i-a ţinut în afara UE, ci o judecată care s-a dovedit falsă.

Croaţii n-au stat în afara negocierilor cu Uniunea pentru că ar fi fost mai săraci decât românii sau bulgarii ori pentru că poziţia lor geostrategică ar fi mai puţin importantă decât a vecinilor care au aderat mai devreme. Au fost ţinuţi în afara negocierilor pentru că nu au vrut să predea mai devreme criminalii de război. Era şi greu să o facă. De multe ori, sau poate întotdeauna, cei văzuţi drept criminali de război sunt de fapt eroi pentru poporul din care fac parte. Şi e greu să fie altfel când au luptat tocmai pentru independenţa propriei ţări, când devin personaje în folclorul propriului popor.

Generalul Ante Gotovina, cel mai căutat criminal de război croat, a fost condamnat de către Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie în 2011 la 24 de ani închisoare pentru crime de război. Pentru o acţiune premeditată de epurare etnică într-o regiune a Croaţiei cu populaţie majoritară sârbă. Imediat după ce acest proces s-a terminat, Croaţia a şi încheiat – cu succes – negocierile de acces în Uniunea Europeană. Cel mai important pas pentru integrare fusese făcut, doar că poporul care se integra era din ce în ce mai furios. Eroul independenţei lor fusese închis. Libertatea lor de a circula în UE fusese condiţionată de lipsirea de libertate a eroului de război.

La sfârşitul lui 2012 generalul Gotovina are parte de o r