Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, a lansat de curând campania de prevenire a tâlhăriilor „Fii prudentă! Poţi preveni tâlhăria”.
Campania se desfăşoară la nivel naţional, în perioada iulie – august 2013, şi are ca scop creşterea gradului de informare a femeilor cu privire la modalităţile de prevenire a tâlhăriilor. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Poliţiei Române, anul trecut, din totalul infracţiunilor sesizate, faptele de tâlhărie au reprezentat un procent redus - 0,95 la sută. Aproximativ jumătate dintre tâlhării sunt reprezentate de smulgerile de obiecte (telefon mobil, poşete, bijuterii), cel mai adesea acestea se comit pe stradă, în spaţii deschise: artere principale, pieţe, alei, parcări sau parcuri. Cea mai frecventă modalitate de însuşire a bunurilor a fost prin smulgerea acestora, fie a telefoanelor mobile sau a lănţişoarelor de la gâtul victimelor, fie a poşetelor, genţilor, sacoşelor sau a banilor din mâinile proprietarilor. De asemenea, în acelaşi comunicat se mai arată că din analiza situaţiei operative a rezultat o creştere a acestui gen de fapte în perioada sezonului cald (lunile mai – septembrie), explicaţia fiind că ţinuta lejeră de vară permite expunerea bijuteriilor şi a telefoanelor mobile, suscitând interesul tâlharilor şi facilitând smulgerea acestora.
Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, a lansat de curând campania de prevenire a tâlhăriilor „Fii prudentă! Poţi preveni tâlhăria”.
Campania se desfăşoară la nivel naţional, în perioada iulie – august 2013, şi are ca scop creşterea gradului de informare a femeilor cu privire la modalităţile de prevenire a tâlhăriilor. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Poliţiei Române, anul trecut, din totalul infracţiunilor sesizate, faptele de