Cei şapte membri ai Baroului Bota, între care şeful baroului Pompiliu Bota, reţinuţi de Parchetul Judecătoriei Suceava într-un dosar de înşelăciune şi exercitarea fără drept a profesiei de avocat, au fost puşi în libertate de Tribunalul Suceava, care a dispus ca aceştia să nu părăsească localitatea, transmite Mediafax.
În cursul zilelor de vineri şi sâmbătă, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a şapte inculpaţi, între care iniţiatorul Baroului Bota, Pompiliu Bota, decanul Baroului Bota Suceava, Daniela Brânduşa Maxim, dar şi un avocat din Baroul Bota Suceava, consilierul local municipal Marcel Dan Roibu care sunt urmăriţi penal pentru că au iniţiat o asociere şi aderarea la aceasta în vederea exercitării fără drept a profesiei de avocat, de folosire fără drept a denumirilor şi însemnelor specifice profesiei de avocat şi de înşelăciune, precum şi inducerea în eroare a mai multor persoane prin prezentarea cu calitatea nereală de avocat.
Cei şapte inculpaţi au fost prezentaţi Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Suceava, Bogdan Apetroae, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în cazul celor şapte inculpaţi în cazul de înşelăciune şi exercitarea fără drept a profesiei de avocat, Tribunalul Suceava a dispus măsura interzicerii părăsirii localităţii de domiciliu.
Procurorii Parchetului Judecătoriei Suceava au dispus, vineri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de şapte inculpaţi, pentru "asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni", "înşelăciune", "exercitarea fără drept a profesiei de avocat", "folosirea fără drept a denumirilor Barou, Uniunea Naţională a Barourilor din România, a denumirilor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat".
Un număr de 20 de persoane suspectate de exercitarea fără drept a profesiei de avocat sunt urmărite penal de pro