Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NOVACI: Căminul de bătrâni, externalizat

Publicat in Pandurul, luni 1 iulie 2013 ·

Consilierii locali din Novaci au decis ca o organizaţie neguvernamentală din capitală să preia căminul de bătrâni din localitate. Astăzi va fi semnat contractul între cele două părţi, urmând ca timp de o lună unitatea să intre în reparaţii. Până una-alta, bătrânii vor fi mutaţi în două centre din ţară, iar angajaţii au intrat de astăzi în şomaj. Există şanse mari ca o parte dintre ei să fie preluaţi de noua conducere.

Decizia a fost luată în şedinţa de consiliu local de joi, ONG-ul fiind şi unicul ofertant care rămăsese în cărţi, dat fiind faptul că Mitropolia Olteniei s-a retras. Preluarea se va face astăzi, când autorităţile locale vor încheia contractul de atribuire cu titlu gratuit timp de un deceniu.

Cei 9 bătrâni cazaţi aici vor fi mutaţi în alte două centre ale organizaţiei din ţară până ce clădirea căminului va fi recondiţionată. „Am avut o singură abţinere, restul consilierilor au votat pentru externalizarea căminului. Asociaţia Sfântul Toma va prelua unitatea, luni vom semna contractul de atribuire cu titlu gratuit pentru o perioadă de 10 ani. Tot luni va fi preluată şi activitatea de acolo, bătrânii care sunt acum vor fi transferaţi în cele două centre pe care le au dumnealor, la Mogoşoaia şi la Breaza. Asta pentru că unitatea va fi reabilitată şi nu se poate lucra atâta timp cât sunt bătrânii în cămin. Circa 30 de zile vor dura reparaţiile şi autorizarea pentru funcţionare. După acea vor fi aduşi şi alţi bătrâni astfel încât să se lucreze la capacitate mare”, a declarat Dumitru Leuştean, primarul din Novaci.

Autorităţile locale au pus condiţii asociaţiei din capitală, una dintre acestea fiind de a nu schimba destinaţia Serviciului de Asistenţă Socială - Persoane Vârstnice, clauză prevăzută şi în contract. O altă condiţie impusă de autorităţi este aceea de a găzdui gratuit în cadrul acestei unităţi cinci persoane vârstnice din localit

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum 3 ore
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 7 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 5 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum 3 ore
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 12 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 12 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 7 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Administrația Trump oferă 1.000 de dolari migranților care pleacă voluntar din SUA

Adevarul acum 5 ore
Administrația Trump lansează un program prin care migranții aflați ilegal în Statele Unite pot primi un stimulent financiar de 1.000 de dolari, plus sprijin pentru transport, dacă aleg să se întoarcă voluntar în țara de origine. Această măsură ar fi

Vremea

București
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

11°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

8°/14°
joi

6°/16°
vin.

9°/10°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
joi

11°/14°
vin.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/19°
mie.

10°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/14°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/19°
mie.

9°/12°
joi

9°/14°
vin.

6°/17°