Scandalul spionajului informatic condus de serviciile secrete americane continuă să ia proporții. Săptămânalul german Der Spiegel scrie că Uniunea Europeană a fost una dintre "ţintele" agenţiei americane de supraveghere electronică NSA, acuzată de spionarea comunicaţiilor electronice la nivel mondial în cadrul programului PRISM. NSA ar fi violat corespondențe electronice și ar fi ”plantat” microfoane în sedii ale instituțiilor europene.
Ziariștii germani susțin că au pus mâna pe documente confidenţiale, la care au ajuns cu ajutorul lui Edward Snowden, aflat la originea dezvăluirilor despre spionajul electronic.
Dosarele, clasate "strict confidenţiale", vorbesc despre spionarea ambasadei UE la Washington, dar și a reprezentanței UE la ONU.
Agenția americană NSA a instalat microfoane în diverse clădiri şi a accesat e-mailuri şi documente interne ale mai multor instituții europene, scrie Der Spiegel, citat de Mediafax, ziarul german subliniind că europenii sunt desemnaţi în documentele secrete, în mod explicit, ca "ţinte de atacat".
NSA şi-a extins operaţiunile până la Bruxelles. În urmă cu "peste cinci ani", scrie Der Spiegel, experţi în securitate din cadrul UE au descoperit un sistem de ascultare a reţelei telefonice şi de Internet a clădirii Justus-Lipsius, principalul sediu al Consiliului UE, care ajungea până la cartierul general al NATO, la periferia Bruxelles-ului.
În 2003, UE a confirmat descoperirea unui sistem de ascultare telefonică a birourilor mai multor ţări, între care Franţa şi Germania.
Însă este dificil să se afle dacă este vorba despre acest caz despre care scrie Der Spiegel.
Publicaţia germană a postat pe site şi reacţii din partea unor personalităţi europene, ca preşedintele Parlamentului European (PE), germanul Martin Schulz, care apreciază că "dacă acest lucru se confirmă, este vorba despre un scan