Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Sănătății analizează posibilitatea redeschiderii Spitalului de la Vâlcele

Publicat in Covasna Media, duminică 30 iunie 2013 ·

Spitalul de Patologie Neuromusculară „Dr. Radu Horia” de la Vâlcele ar putea fi redeschis, Ministerul Sănătății lucrând în prezent la o evaluare legată de costurile aferente în acest sens. Dacă va fi redeschis, Ministerul va gândi o strategie prin care să nu ia toată activitatea Secției de neuromusculari aflată acum la Spitalul din Întorsura Buzăului.

Anunțul a fost făcut la finele săptămânii trecute de către senatorul Marius Obreja, care a precizat că a purtat mai multe discuții cu ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, legate de redeschiderea Spitalului de la Vâlcele. Potrivit lui Marius Obreja, ministrul agrează ideea de redeschidere a Spitalului, considerând că nu s-a procedat bine atunci când acesta a fost închis în 2011 iar activitatea i-a fost relocată, sub forma unei secții, la Întorsura Buzăului.

„Cei din Minister lucrează în prezent la o analiză financiară și tehnică, pentru a vedea exact care ar fi costurile redeschiderii acestui spital. În funcție de rezultate se va lua o decizie finală, însă Ministerul este deschis cu privire la reînființarea Spitalului. Oricum, dacă se va decide în acest sens, nu se intenționează să se lase un gol la Spitalul din Întorsura Buzăului, se va gândi o strategie prin care să nu fie afectat acesta și nici Spitalul de Cardiologie din Covasna, de care aparține administrativ actuala secție de la Întorsura”, ne-a declarat Marius Obreja.

În legătură cu analiza realizată anul trecut de Prefectura Covasna cu privire la Spitalul din Vâlcele și din care reieșea că acesta a fost practic prădat de multe lucruri (inclusiv ușile de la sobele de terracotă, caloriferele din fontă sau cuprul din firele electrice), Marius Obreja a declarat că nu știe dacă ministrul Eugen Nicolăescu a aflat de aceste lucruri și va fi sau nu cineva tras la răspundere.

Vâlcelenii își vor și ei Spitalul înapoi

Administrația locală din

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 36 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 38 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 53 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 52 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 53 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°