Directorul Diviziei Energie din Complexul Energetic Oltenia, Aurel Mendinţu, a spus că marea problemă a societăţii este dată de numărul mare de angajaţi. „Problemele principale, indiferent c-o recunoaşte cineva sau nu, sunt date de numărul foarte mare de angajaţi. La o producţie medie de 1000 MWh, nu poţi avea 18 mii de salariaţi. Chiar dacă mai vine dintr-o zonă o cantitate de energie care poate fi vândută la un preţ mai mic, nu se rezolvă problemele din complex”, a declarat Aurel Medinţu la Radio Infinit. Abordarea este interesantă, pentru că de fapt problema reală este cantitatea mică de energie vândută, care nu poate susţine atâţia salariaţi.
Medințu a spus un lucru banal
Laurențiu Ciurel a comentat afirmația directorului Diviziei Energie, Aurel Medințu, care a spus că problema CE Oltenia este numărul mare de angajați. “Domnul Medințu a spus un lucru banal, e clar că la 1.000 de MWh cât avem 19 mii de angajați sunt foarte mulți. Că suntem prea mulți o spun și eu de ani de zile. (...) În acest an nu se va da afară. Anul următor avem un plan de management în care, în următorii patru ani, vor pleca în jur de 600 de persoane. În primul rând cei aproape de pensie”, a spus Ciurel.
Sindicatele, îngrijorate
Sindicaliştii din Federaţia Naţională Mine Energie au luat act cu îngrijorare de declaraţiile directorului Medinţu privind numărul prea mare de angajaţi în CE Oltenia. Prim-vicepreşedintele FNME, Ion Ruşeţ, a spus că va cere explicaţii conducerii: „Declarația domnului Medințu este îngrijorătoare. Este în totală contradicție cu declarațiile făcute de ministrul Constantin Niță la Târgu-Jiu și de președintele Consiliului Județean, Ion Călinoiu, care au dat asigurări că nu vor fi disponibilizări la CEO”. Ion Ruşeţ se declară împotriva unor “disponibilizări haotice”.
Popeangă, de acord cu Medinţu
Deputatul PSD pe Colegiul 5, Vasile Pope