Ministerul Educatiei Nationale a reactionat la acuzatiile potrivit carora subiectele la Evaluarea Nationala au fost mai usoare decat anul trecut si afirma, intr-un comunicat publicat duminica pe site-ul sau, ca "dezaprobă încercarea de politizare", motivand faptul ca promovabilitatea este mai mica decat cea din 2010 sau cea din 2011.
"Ministerul Educaţiei Naţionale precizează că procentul de 75,91% al mediilor peste 5, obţinut de elevi, la Evaluarea Naţională 2013, este mai mic decât în anul 2010, când a fost 85,97%, sau în anul 2011, când procentul atins a fost de 81,79%. Ministerul Educaţiei Naţionale îşi exprimă dezacordul faţă de încercarea de a politiza discuţiile pe marginea rezultatelor obţinute de elevi la examenele din cadrul Evaluării Naţionale 2013," sustine ministerul.
Peste 75% dintre elevii au luat note peste 5 la examenul de Evaluare Nationala, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educatiei Nationale, la nivel de tara, inainte de rezolvarea contestatiilor. Astfel, 123.503 elevi, reprezentand 75,91%, au obtinut note peste 5, constatandu-se o crestere cu aproape 10 puncte procentuale a numarului de elevi care au luate note peste 5 comparativ cu procentul din anul 2012 (66,12%).
Rezultatele obtinute de absolventii claselor a VIII-a la examenul de Evaluare Nationala 2013 au fost publicate la avizierele scolare si pe unele site-uri ale inspectoratelor scolare judetene. Cresterea substantiala a promovabilitatii a venit pe fondul acuzelor ca subiectele au fost mult mai usoare decat anul trecut, lucru care ar putea duce la frustrarea elevilor buni.
Fostul ministru al Educatiei, Daniel Funeriu, sustine intr-o postare pe blogul sau ca, daca subiectele de la Evaluarea Nationala din acest an au fost manipulate astfel incat procentajele de reusita sa fie artificial de mari, "atunci ne aflam in fata unei fraude in