Mesajul a fost trimis. Multumesc!

83,73% promovabilitate la Evaluarea Naţională

Publicat in Gorj Domino, luni 1 iulie 2013 ·

Emoţiile au luat sfârşit pentru absolvenţii clasei a VIII-a. Aceştia au aflat sâmbătă, 29 iunie, rezultatele Evaluării Naţionale. Potrivit informaţiilor transmise de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj (ISJ) pe siteul oficial al instituţiei, din cei 3.560 de elevi înscrişi anul acesta la Evaluarea Naţională, doar şapte elevi au reuşit să obţină nota maximă la ambele probe ale examenului, promovabilitatea fiind de 83,73%, cu câteva procente mai mare decât rezultatul din anul şcolar anterior.

Anul acesta, din cei 3.560 de elevi care au susţinut Evaluarea Naţională, 2.938 au reuşit să obţină o notă mai mare de cinci la ambele probe ale examenului, şapte dintre aceştia obţinând nota maximă. La polul opus al celor care au reuşit să obţină un rezultat bun la primul examen important din viaţa lor s-au numărat cei 33 de elevi care au obţinut note cuprinse între 1 şi 1,99, sau cei 65 de elevi cu note cuprinse între 2 şi 2,99.

Rezultatele finale, afişate pe 3 iulie

Cei nemulţumiţi de rezultatele obţinute au avut ocazia să depună contestaţii în aceeaşi zi în care au aflat rezultatele, respectiv pe data de 29 iunie, între orele 16.00- 20.00, urmând ca acestea să fie rezolvate în perioada 30 iunie – 2 iulie, iar rezultatele finale ale Evaluării Naționale să fie afișate pe data de 3 iulie.

Media de admitere în liceu va fi calculată ca medie aritmetică dintre media notelor de la evaluare şi media generală a anilor de gimnaziu.

Emoţiile au luat sfârşit pentru absolvenţii clasei a VIII-a. Aceştia au aflat sâmbătă, 29 iunie, rezultatele Evaluării Naţionale. Potrivit informaţiilor transmise de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj (ISJ) pe siteul oficial al instituţiei, din cei 3.560 de elevi înscrişi anul acesta la Evaluarea Naţională, doar şapte elevi au reuşit să obţină nota maximă la ambele probe ale examenului, promovabilitatea fiind de 83,73

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum o ora
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 9 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Ministrul Educației, mesaj amplu despre „măsurile de criză adoptate”. Daniel David: Dacă tot este un guvern de sacrificiu, atunci să merite!

HotNews acum o ora
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj despre măsurile ce vizează sectorul pe care îl gestionează, luni, și a declarat că „alergarea după norme și burse ca scopuri în sine ne îndepărtează de educația de calitate și blochează ancorare

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 3 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

29°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°