Primele rezultate de la Evaluarea Naţională au fost afişate sâmbătă. Şapte fete au obţinut nota 10 pe linie. Elevii nemulţumiţi de notele primite le-au putut contesta în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 22.00. Contestaţiile vor fi soluţionate între 30 iunie şi 2 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe data de 3 iulie.
La Gorj, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, şapte elevi au obţinut media 10.00 la Evaluarea Naţională din acest an, aceştia fiind primii care vor alege liceul la care urmează să înveţe. Cei şapte sunt fete şi au urmat cursurile gimnaziale în mediul urban. Nici un băiat de 10,00 nu s-a găsit printre absolvenţii clasei a VIII-a din acest an. Pe discipline, au fost mai multe note de zece. Astfel, la Limba Română au fost 10 de 10,00, iar la Matematică 261 de note maxime. Au fost şi multe note mici, fiind 21 de medii sub 2,00. Contestaţiile vor fi soluţionate între 30 iunie şi 2 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe data de 3 iulie.
Admitere în trei paşi
Notele de la Evaluarea Naţională vor conta la admiterea la liceu, care se va desfăşura în trei etape. În prima etapă de admitere se pot înscrie candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 – 2014. În intervalul 5-10 iulie vor fi completate opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a. Listele cu candidaţii vor fi afişate pe 17 iulie la şcolile unde elevii au învăţat şi la liceele unde au fost repartizaţi, iar până pe 26 iulie pot fi depuse efectiv dosarele de înscriere.
A doua etapă de admitere va avea loc în perioada 17 iulie- 1 august pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu vor împlini 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 – 2014. În intervalul 17-22 iulie vor fi