Am ajuns la Năruja după un drum de aproape o oră de la Focşani, după ce am străbătut frumoşii Munţi ai Vrancei, cu creste falnice împădurite şi vârfuri de stânci golaşe. M-a uimit, ca de fiecare dată, priveliştea văzută de sus a albiei râului Zăbala, cu case împrăştiate prin verdele copacilor.

În centrul comunei Năruja, un banner agăţat sus, de doi stâlpi de electricitate, pe care sta scris „Comoara Vrancei, Năruja, 2013“, ne-a indicat locul unde se ţine festivalul în fiecare an. Pentru că tocmai plouase, nori gri patrulau pe cer, ascunzând orice rază de soare, atmosfera îmi păru cam mohorâtă. În amfiteatrul unde avea loc festivalul, cea mai aşteptată sărbătoare din an pentru nărujeni, nu erau ocupate decât câteva locuri, ici-acolo, de băbuţe cu nepoţele de mână sau de moşnegi trecuţi de mult de a doua tinereţe. Unul dintre ei, deşi ploaia încetase, era acoperit în continuare de o imensă umbrelă.

Pe scenă, o copiliţă cu codiţe împletite, îmbrăcată în port tradiţional vrâncenesc, cu cătrinţă, cămaşă, bete, năframă şi opinci. Cămaşa, bogat ornamentată, cusută manual, cu roşu, verde, albastru şi fir auriu. Un adevărat manuscris transmis din buni-străbuni. În jurul scenei, o multitudine de culori şi costume tradiţionale populare, la copii care aşteptau să intre în competiţie, pe scenă, sau la cei mai bătrâni, care îi urmăreau cu drag pe copiii artişti. Fiecare dintre cei care au urcat pe scenă şi-a prezentat portul popular, specific zonei din care vine şi apoi a interpretat o doină sau un cântec de joc.

Patru fetiţe zglobii, îmbrăcate în frumoase costume populare, au acceptat repede să le fac o poză, spunându-mi că sunt Grupul Vornicii, din Păuleşti. Pe scenă au evoluat concurenţi din toată Vrancea de munte: Paltin, Năruja, Nereju, Spulber, Păuleşti, Vrâncioaia. O prezenţă aparte a fost un grup bărbătesc venit tocmai din Teleorman, cu fluiere, îmb