Aşa cum prefiguram, argumentat, proiectul cu regionalizarea administrativ – teritorială va trebui să mai aştepte, deşi, după atâtea discuţii şi dezbateri, care de care mai sterile, constatăm acum că nu e timpul, nu e momentul, avem alte priorităţi.

Evident că vor tot fi mereu alte priorităţi ciclice, de regulă tot cam la patru ani descoperim alte şi alte priorităţi, mai ales că, în lipsa logicii acestui proces şi a conturării competenţelor asociate, lumea s-a încăierat pe stabilirea capitalelor şi apoi pe numele celor care vor deveni primii guvernatori din România. Dacă pentru Moldova cam toată lumea era de părere iniţial că această capitală nu poate fi decât la Iaşi, cu excepţia sucevenilor care îşi vor propria regiune, Bucovina, iată că mai nou ceva pretenţii similare emit Bacăul şi chiar Vasluiul; la fel, dacă mai toată lumea se resemnase că viitorul guvernator al Moldovei va fi actualul Primar de Iaşi, cu excepţia liderului PNL, Relu Fenechiu, iată că ceva pretenţii emit şi alţi baroni locali, dintre care cel mai vindicativ este Primarul Bacăului, liberalul Romeo Stavarache. Adică subiectul a stârnit mult mai multe pasiuni şi calcule politice şi a suscitat un plus de atenţie faţă, de exemplu, nivelul arieratelor din administraţiile locale ori dimensiunea datoriei publice la care au apelat Primăriile, pentru a se menţine funcţionale ori pentru a nu compromite derularea unor proiecte cu finanţare europeană post-factum.

Cel puţin la Iaşi, oraş care resimte încă destule frustrări în raport cu concesiile făcute Bucureştilor şi Munteniei, când cu unirea mică, punerea în discuţie a condiţiei de capitală regională a fost considerată blastfemie, mai ales în raport cu desemnarea drept una din Capitalele culturale europene, prin 2020. Drept pentru care se fac susţinute eforturi pentru a ne reinventa rapid acest statut, inclusiv prin sifonarea tradiţională a u