Amânarea a fost operată de această dată în Parlament
Articolul din Codul de procedură civilă privind posibilitatea eliminării generale a clauzelor abuzive va intra în vigoare de la 1 octombrie
Deşi posibilitatea denunţării clauzelor abuzive din contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, trebuie aplicată de la 1 iulie, autorităţile au decis să amâne din nou, de data aceasta până în luna octombrie, articolul din Codul de procedură civilă. Decizia a venit după ce Guvernul a fost informat că băncile ar pierde peste 1 miliard de euro.
Amânarea a fost operată de această dată în Parlament, de către deputaţi, la votarea proiectului de lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă.
Luna trecută, avocatul Marius Coltuc declara, pentru Curierul Naţional, că la presiunea băncilor, eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele de împrumut ale tuturor instituţiilor financiare ar putea fi din nou amânată.
La începutul acestui an, Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă aprobată în ultima zi înaintea vacanţei parlamentare, când mai putea emite astfel de ordonanţe, ca articolul din Codul de procedură civilă care oferă posibilitatea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sau asociaţiilor de protecţie a consumatorilor să denunţe în instanţă clauzele abuzive şi să le elimine din toate contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, să fie amânat până la 1 iulie 2013.
Amânarea a intervenit la solicitarea expresă a misiunii Fondului Monetar Internaţional, care a motivat că nu există un studiu de impact asupra sistemului bancar. O astfel de condiţionalitate a mai fost introdusă în scrisorile de intenţie din anul 2010, când experţii internaţionali au cerut modificarea OUG 50/2010, care obliga băncile la transparentizarea costurilor din contractele de creditare.
În ambele