Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI: România corigentă trece clasa

Publicat in Capital, duminică 30 iunie 2013 ·

Valoarea unui acord cu FMI este tot mai mică, în condițiile în care Fondul acceptă o mulțime de „scuze“ doar pentru a „promova“ elevul. Ceea ce ridică mari semne de întrebare față de beneficiile unui nou acord.

România a încheiat cu succes acordul preventiv cu Fondul Monetar Internațional început în urmă cu doi ani. Cu trei derogări de la țintele stabilite: activele externe nete ale BNR, balanța fiscală guvernamentală și arieratele. Nicio surpriză în faptul că FMI a acceptat derapajele României de la acord, țara noastră fiind totuși un „elev cuminte“, chiar dacă nu premiant.

În fapt, a fost vorba de o acceptare a „succesului“ de către FMI în baza unor reevaluări, inclusiv a arieratelor pe care bugetul de stat și bugetele locale le au către sectorul privat. Nu mai puțin de 360 milioane de lei au dispărut din lista se datorii ale statului doar pentru că sunt contestate de către autoritățile locale, adică nu au toate actele în regulă (facturi greșite, lucrări nefinalizate sau nerecepționate etc.) sau se află în instanță pentru judecarea unor neînțelegeri. De altfel, în cazul unui nou acord, pe care România vrea să îl încheie cu FMI, arieratele vor fi din nou una dintre țintele ce trebuie atinse.

Reforme structurale și finanțare

Un lucru este sigur: nu mai este vorba de nicio rigoare din partea FMI atunci când se verifică îndeplinirea unor criterii prestabilite. Chiar și așa, tot apare o problemă legată de un nou acord. Mai exact, dacă ultimele acorduri cu FMI, inclusiv ultimul, au fost încheiate cu succes, România nu a mai tras bani din sumele pe care le avea la dispoziție, există stabilitate macroeconomică (am ieșit și din procedura de deficit excesiv din partea Comisiei Europene), de ce avem nevoie de încă o supraveghere din partea instituției internaționale?

Conform declarației ministrului delegat pentru buget, Liviu Voinea, un nou ac

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-ALERT emis pentru populație Cod Portocaliu de furtuni și vijelii în București și Ilfov

Ziua Constanta acum 6 ore
Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis o avertizare de Cod Portocaliu de furtuni puternice și vijelii, vizând Capitala și județul Ilfov. Având în vedere intensitatea fenomenelor meteorologice anunțate, autoritățile au tr

David Popovici medalie de bronz în finala de 50 de metri liber, la Europenele din Slovacia: „Două momente care încap în 24 de ore”

Gandul acum 4 ore
David Popovici a înregistrat o nouă performanță la Campionatele Europene Under 23 din Slovacia, obținând medalia de bronz în finala de 50 de metri liber, desfășurată vineri 27 iunie. Cu o zi înainte, campionul a câştigat medalia de aur în proba de 2

Cine este Ionuț Dumitru, primul consilier onorific al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 9 ore
Economistul Ionuț Dumitru a fost unul dintre numele vehiculate în spațiul public, săptămânile trecute, pentru funcția de premier. Potrivit Digi24, era considerat o „propunere surpriză” de premier tehnocrat, luată în calcul de președintele Nicușor Da

Trump oprește negocierile comerciale cu Canada

Mediafax acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat oprirea negocierilor comerciale cu Canada, scrie BBC. Decizia sa a venit pentru că guvernul canadian vrea să pună o taxă nouă pe marile companii de tehnologie. Anunțul a fost făcut pe rețelele de

Ilie Bolojan critică dur RA-APPS: Cred că e mult loc de bine

Mediafax acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că e mult loc de bine la RA-APPS, asta ca părere generală, arătând că de când i-a lăsat, în 2008, nu mai ştie ce au făcut, potrivit surselor Gândul. Premierul a făcut referire la o clădire frumoasă a RA-APP

A murit actrița Teatrului Nottara Anca Bejenaru

Mediafax acum 7 ore
„Prezență și personalitate distinsă, actrița Anca Bejenaru a însuflețit scena Teatrului Nottara mai bine de 40 de ani. Un om liber, dedicat, pasionat de teatru și de frumos. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, scriu reprezentanții UNITER. Cei care d

Curtea Supremă a SUA limitează posibilităţile judecătorilor de a bloca deciziile guvernului

HotNews acum 6 ore
Curtea Supremă a SUA i-a dat câștig de cauză președintelui Donald Trump, hotărând că judecătorii federali nu mai pot suspenda politicile administrației la nivel național. Instanța nu a clarificat însă dacă președintele poate limita dreptul la cetățe

VIDEO Ilie Bolojan spune că bursele elevilor au înregistrat o „creștere imensă” în trei ani: „Gândiți-vă că plătim un miliard de euro aproape”

HotNews acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă după ședința de guvern, că „trebuie reconfigurat” ceea ce ține de pachetul de burse pentru elevi, despre care spune că „a plecat acum trei ani de zile de la 188 de milioane d

Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de viol, agresiune sexuală și vătămare corporală. Poliția anunță zeci de capete de acuzare

HotNews acum 12 ore
Marius Borg Høiby, fiul în vârstă de 28 de ani al prințesei moștenitoare a Norvegiei, este acuzat de zeci de infracțiuni, între care viol, agresiune sexuală și vătămare corporală, a anunțat poliția norvegiană la finalul unei anchete începute în urmă

Ilie Bolojan, despre programul RABLA: „Nu mai avem capacitatea să susținem toate programele din bugetul de stat”

Gandul acum 7 ore
Ilie Bolojan a precizat referitor la programul RABLA, în cadrul unei conferințe de presă, că, momentan, „nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui program”. „Nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui

Vremea

București
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/29°
lun.

21°/32°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/24°
dum.

15°/27°
lun.

16°/26°
mar.

14°/25°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/26°
dum.

18°/26°
lun.

22°/28°
mar.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/29°
lun.

17°/28°
mar.

14°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/35°
lun.

21°/35°
mar.

20°/35°