Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Administratoare de asociaţie, la judecată

Publicat in GAZETA de SUD, luni 1 iulie 2013 ·

Procurorii au dispus trimiterea în judecată a fostei administratoare, casiere şi contabile a Asociaţiei de Proprietari 1A Craioviţa Nouă, acuzată că a băgat în propriile buzunare 453.000 de lei din banii locatarilor.

Neregulile de la Asociaţia de Proprietari 1A Craioviţa Nouă au fost descoperite anul trecut, în urma unui control făcut de inspectorii Primăriei Craiova, care coordonează şi verifică activitatea asociaţiilor de proprietari şi locatari din municipiu. Ulterior, după ce s-a stabilit că neregulile au „miros“ de infracţiuni, cazul a fost preluat de ofiţerii de la Investigarea Fraudelor Dolj.

Cercetările făcute de anchetatori au arătat că Doina Liana Paraschiv, care a fost atât administratoare, contabilă şi casieră, dar şi membră a comitetului executiv la Asociaţia de Proprietari 1A Craioviţa Nouă, s-a „înfruptat“ o bună bucată de vreme din banii locatarilor.

Printre neregulile descoperite se numără acordarea de bonuri de masă ori prime atât administratoarei, cât şi celorlalţi angajaţi şi reprezentanţilor proprietarilor ori decontarea unor curse cu taxiul care nu erau în interes de serviciu.

De asemenea, în urma anchetei s-a mai stabilit că femeia a efectuat lucrări de reparaţii şi modernizare a coloanelor imobilelor fără a avea constituit un fond de reparaţii, iar plăţile au fost efectuate din încasările zilnice. Documentele justificative de plată a furnizorilor, statele de plată, facturile şi chitanţele fiscale nu aveau viza cenzorului, iar în registrul de casă au fost descoperite ştersături şi modificări, dar şi sume mai mici faţă de cele înscrise în chitanţe prin care încasa banii de la proprietari.

În final, anchetatorii au reţinut că, în perioada ianuarie 2010 – decembrie 2011, îndeplinind cumulativ funcţiile de administrator, contabil şi casier la Asociaţiei de Proprietari 1A Craioviţa Nouă, Doina Liana Paraschiv şi-a însu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR a decis că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să mai includă bunurile și veniturile soților și copiilor

Libertatea acum o ora
Funcționarii publici nu trebuie să mai treacă bunurile și veniturile soților și copiilor în declarația de avere. Decizia a fost luată de CCR. Aceștia au declarat neconstituțional și articolul privind publicarea declarației de avere.

Performanță remarcabilă a gimnastei Ana Bărbosu la Europenele de la Leipzig: bronz la individual compus / Revenire impresionantă a româncei la ultima rotaţie / Este prima clasare pentru România pe podiumul continental în această probă după 12 ani

G4Media acum 41 minute
Gimnasta Ana Bărbosu a câştigat, joi, medalia de bronz la individual compus la Campionatul European de la Leipzig. Denisa Golgotă a încheiat concursul pe locul 7. Pentru România este prima clasare pe podiumul continental la individual compus după 12

Sorin Grindeanu, despre METROUL de la Cluj: „Nu există pericol de pierderi de finanțări/ Eu știu că se lucrează, dar nu e în gestiunea noastră”

Gandul acum 27 minute
Sorin Grindeanu a afirmat că Ministerul Transporturilor are aproximativ un sfert din totalul fondurilor prin PNRR, însemnând 7,2-7,3 miliarde de euro. Întrebat despre metroul de la Cluj, ministrul interimar a declarat că: „Eu știu că se lucrează, da

Sorin Grindeanu: Intrarea în Coaliția de guvernare cu dreapta, un pas greșit

Gandul acum 20 minute
Sorin Grindeanu afirmă că a fost unul dintre social-democrații care au militat pentru coaliția de guvernare alături de liberali, în al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, datorită situației economice și pandemiei. Dar, acum, la „Ai aflat! Cu Ionuț

Cum vor arăta facturile românilor de la 1 iulie? Sebastian Burduja a făcut anunțul

Mediafax acum 26 minute
Românii se tem că, de la 1 iulie, vor plăti mai mult la utilități. Ca raspuns la toate știrile false care au circulat în ultima perioadă, Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, i-a liniștit pe români, asigurându-i că după 1 iulie, facturile nu vor „

Digul construit în subteran în Salina Praid a cedat din cauza inundaţiilor! Ce spune Salrom

Ziua Constanta acum 4 ore
Societatea Națională a Sării SA anunță cedarea digului construit în subteranul, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice. ”Aşa cum am informat şi în comunicatele anterioare, pe fondul precipitaţiilor abundente produse în întreaga ţară, la Salina P

Mesajul lui Friedrich Merz către J. D. Vance: Europa este pregătită să LUPTE, dacă este necesar, pentru valorile sale fundamentale

Gandul acum o ora
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat joi că Europa este pregătită să lupte, dacă este necesar, pentru valorile sale fundamentale de libertate și democrație, într-o replică la criticile repetate ale Administrației Trump la adresa Uniunii Europ

SIE demontează acuzațiile AUR: Șeful serviciului francez de informații externe nu a vizitat România înainte de alegeri

Adevarul acum 26 minute
Serviciul de Informații Externe a reacționat la acuzațiile AUR, care a solicitat, pe 23 mai, să se verifice de către comisiile de control ale SRI şi SIE motivul vizitei şefului serviciilor externe din Franţa în România. SIE a precizat că Nicolas Ler

Studiu Raiffeisen Bank: Trei din patru antreprenori români cred în șansă, ca factor al succesului în afaceri

Adevarul acum o ora
ü Deși mai mult de jumătate dintre antreprenori evaluează mediul de afaceri ca fiind dificil, cei mai mulți își mențin optimismul cu privire la evoluția afacerii în următori ani și 76% dintre ei consideră că șansa joacă un rol important în business

Primăria Alba Iulia investeşte peste 5 mil. euro pentru amenajarea unui parc de 8 hectare în zona Miceşti

Ziarul Financiar acum 25 minute
Primăria Alba Iulia a accesat o finanţare europeană de 27,3 mil. lei (5,4 mil. euro), prin Programul ’’Regiunea Centru’’ 2021-2027, pentru amenajarea unui parc de peste 8 hectare, în zona cartierului Orizont-Miceşti. Este al doilea proiect prin care

Vremea

București
acum

23°
joi

14°/25°
vin.

14°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

20°
joi

13°/21°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/24°
Constanta
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

14°/21°
dum.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/17°
vin.

11°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/18°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/26°