Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constituţia pe... găşti

Publicat in Gazeta Noua, duminică 30 iunie 2013 ·

Să băgăm de seamă că dl preşedinte e prins până peste poate cu treburile mari ale ţării. Munceşte, sărmanul, cum ne-a mărturisit-o o dată, câte 16 ore pe zi şi are o productivitate ceva de speriat, spre deosebire de poporul român, care, vorba dânsului, de alaltăieri, e ultimul în UE la acest capitol. Om harnic şi neobosit, între o escapadă sau alta, pe la Neptun, pe Valea Prahovei sau la Covasna, le rezolvă fain frumos pe toate. Se ocupă cu consilierii dânsului, pe banii noştri, şi de „Mişcarea Populară” pe care una, două o s-o transforme în partid. Auzim, între altele, că e băgat, până-n gât, în strategia pentru Agricultură. Nu poate să lase de izbelişte o aşa ramură de bază a economiei naţionale, fără expertiza şi preţioasele lui indicaţii. Tocmai din această pricină nu se mai duce nici la Zagreb, la festivităţile de primire a Croaţiei în Comunitatea Europeană. L-a rugat, să vezi şi să nu crezi! - pe Crin Antonescu să facă acest oficiu: „L-am rugat să mă reprezinte şi a fost de acord”, ne-a lămurit mult prea ocupatul şi performantul nostru „guvernator”. Aflând vestea, eu, unul, m-am entuziasmat: să vezi că se lărgeşte şi se lăţeşte coabitarea între palate! Minunea n-a ţinut decât câteva ore. Întâlnindu-se cu ciracii săi din fantomatica „Mişcare Populară”, preşedintele s-a dat faţă de aceştia ca straşnic păzitor al Constituţionalităţii şi al democraţiei, zicând despre revizuirea în variantă USL că „e constituţia unei găşti”. Gaşca fiind, desigur, USL, care deţine (prin votul boborului) 70 la sută din parlament. La gura slobodă din născare a prezidentului făcător de mişcări şi partide (perdante) populare, s-au bulucit felurite vorbe „elegante” la adresa puşcăriabililor şi penalilor din acea gaşcă, care s-au apucat să facă o constituţie pentru ei şi interesele lor. Drept răspuns la... gingăşiile verbale ale vaporeanului, „impostorul”, „paiaţa” Crin a zis ofuscat

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 8 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 9 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 12 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria. Ce înseamnă pentru business intrarea completă în Schengen

Mediafax acum 9 ore
Începând cu 1 ianuarie 2025, la frontiera internă a României, respectiv la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, se elimină controlul de frontieră. Toate persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre ale Spaţiului Schengen (cu excepţ

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 3 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 11 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 10 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Ordonanța Trenuleț, în Monitorul oficial: în 2025 îngheață pensiile și salariile bugetarilor, crește impozitul pe dividende, dispar facilitățile din IT, construcții și agricultură

HotNews acum 9 ore
Ordonanța Trenuleț a fost publicată în Monitorul oficial cu aproximativ 2 ore înainte de Anul Nou. Practic, măsurile se aplică în câteva ore. Câteva măsuri au dispărut, unele au fost modificate și au apărut altele noi, cum ar fi cele referitoare la

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 12 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°